Fotografie ireală. Munții Țarcu, cu crestele înzăpezite, deasupra turlei Catedralei din Timișoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotograful amator Răzvan Vitionescu, cunoscut pentru imaginile spectaculoase cu munții aflați la mare distanță de Timișoara, a revenit cu o nouă realizare de excepție.

Cea mai nouă fotografie realizată de fotograf FOTO Răzvan Vitionescu
Cea mai nouă fotografie realizată de fotograf FOTO Răzvan Vitionescu

Răzvan Vitionescu a fotografiat, în urmă cu două zile, Munții Țarcu, cu crestele înzăpezite, deasupra turlei Catedralei Mitropolitane.

„Absolut fabulos! Munții Țarcu văzuți în spatele Catedralei din Timișoara. Am reușit să surprind cadrul mult visat”, și-a anunțat Vitionescu urmăritorii de pe Facebook.

Fotografie a fost realizată cu un aparat Nikon Z62 și un teleobiectiv Sigma 150-600 mm, care l-a costat în urmă cu doi ani în jur de 1.000 de euro.

Mi-am luat un aparat nou, e tot cu un DSLR, rezoluția e aceeași, însă obiectivul face treaba. Teleobiectiv Sigma 150-600 mm și-a făcut treaba bine, dar vreau să iau unul mai bun. Se poate mai bine de atât. Îl pot lua de la 2.000 de euro în sus”, a spus Răzvan Vitionescu.

Când a început să fotografieze munții aflați la peste 100 de kilometri de Timișoara, mulți au fost sceptici. Au spus că fotografiile sunt trucate, că e Photoshop. Deși în condiții meteo bune se pot fotografia munții și cu telefonul, Vitionescu a demonstrat ce poate face tehnica de azi.

Se văd bine munții din Timișoara, poți să faci zoom foarte puternic. Înainte au fost mulți care au comentat că nu sunt poze reale. Tocmai de aceea, pe lângă poze pun și video. Mai nou pun și live pe Facebook, mai multe de atât nu cred că pot face să-i conving. Știu că par incredibile pozele. Ține și de condițiile atmosferice, trebuie să ies la marginea orașului sau să aleg o clădire înaltă”, a mai spus Răzvan Vitionescu.

Dar încă nu a făcut fotografia perfectă. Pentru a scăpa de firele și de stâlpi, va închiria o macara să-l ridice la vreo 30 metri deasupra solului.

Și pentru că s-au strâns deja foarte multe fotografii spectaculoase, Răzvan Vitionescu pregătește și o expoziție cu ele.

Ultima mea expoziție a fost acum șapte ani. E păcat să nu arăt publicului ce am făcut în ultima perioadă. Mai ales în contextul în care Timișoara devine în 2023 Capitală Culturală Europeană. Sper ca în luna ianuarie să reușesc să amenajez expoziția”, a mai spus Vitionescu.

O altă fotografie spectaculoasă FOTO Răzvan Vitionescu
O altă fotografie spectaculoasă FOTO Răzvan Vitionescu

Fotograful a mai avut câteva expoziţii, a participat la Foto România, festival care s-a ţinut la Cluj, și la Salonul Fotografului Român. În 2017 a avut și o lansare de album de fotografie.

Răzvan Vitionescu trăiește din fotografie, însă nu din cele de artă, ci este fotograf de evenimente, în special nunți și botezuri.

Principalul venit e din fotografii de la botezuri și nunți. De atâția ani trăiesc numai din asta. În perioada asta fac sesiuni foto de Crăciun. Am ședințe foto zilnic. Peisajul e un hobby”, a mai declarat Răzvan Vitionescu.

Mireasa în câmpul de maci FOTO Răzvan Vitionescu
Mireasa în câmpul de maci FOTO Răzvan Vitionescu

Munţii se văd din multe puncte ale oraşului. În zilele senine de iarnă, imaginile sunt cu adevărat spectaculoase cu munţii înzăpeziţi. Au fost surprinse imagini din zona de sud, de pe Calea Şagului şi Zona Soarelui, de unde se zăresc Munţii Banatului, cu vâfrul Semenic, dar şi Cula vecinilor sârbi de la Vârşeţ.

Din partea de nord a oraşului, când vremea este frumoasă, se poate admira Muntele Mic. 

Timişoara înconjurată de munţi a fost surprinsă încă din cele mai vechi timpuri. Una din cele mai cunoscute imagini de pe timpul ocupaţiei otomane surprinde Cetatea Timişoara cu munţii în îndepărtare.

Cetatea Timișoara FOTO arhivă Adevărul
Cetatea Timișoara FOTO arhivă Adevărul

Cetatea Timişoarei la poalele munţilor apare şi în gravura executată de Justus van der Nyport, în anul 1686.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite