FOTO Peregrinii cresc ca-n poveste, într-o lună cât alţi-n zece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puştanii de la Peregrinii se află în faţa lansării primului lor videoclip profesionist. Acesta va fi lansat pe 11 aprilie, la evenimentul Imaginarium.

Peregrinii au devenit un veritabil fenomen în Timişoara. O mână de copii talentaţi s-au apucat de cântat muzica de altă a Timişoarei, iar acest lucru place oamenilor.

Recunoaşterea nu s-a lăsat aşteptată, iar cel mai de preţ lucru la vârsta lor este să fie pe scenă. Astfel, puştanii nu duc lipsă de concerte, sunt chemaţi să cânte la numeroase evenimente din urbe. Ultimul concert a avut loc sâmbătă, pe strada Mărăşeşti, de Ziua Internaţională a Teatrului.

Peregrinii au avut pe scenă, la o piesă, şi un invitat special. Este vorba de Kleber Alexis, un muzician din America Latină, care cântă în spaţii publice din Timişoara. 

Acum a venit momentul pentru următorul pas: primul videoclip profesionist. 


Peregrinii invită la o călătorie în Timişoara secolului al XVIII-lea. Cei şapte tineri artişti au înregistrat într-un studio o piesă istorică elaborată şi au filmat un videoclip cu o idee originală. 


„În clip apar actori care joacă rolul etniilor care locuiau Timişoara în anii 1700, unii în ţinute istorice originale. Povestea videoclipului este legată de istoria oraşului şi de legătura între un eveniment petrecut într-o seară de demult la taverna Soarele de Aur şi săpăturile arheologice din Timişoara anului 2014”, a dezvăluit Sergiu Galiş, managerul trupei Peregrinii.
 

 Premiera videoclipului va avea loc în data de 11 aprilie, de la ora 19.00, în cadrul evenimentului Imaginarium- muzică şi imagini din istorie- organizat de Peregrinii şi Direcţia judeţeana pentru Cultură la Casa Artelor.


Citiţi şi:
 

Copiii care cântă muzica Timişoarei de altădată. Cine sunt puştanii-minune din trupa Peregrinii

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite