FOTO Concert pe podul care leagă Serbia şi România, peste Dunăre. „Să nu uităm de numeroşii români care au fost împuşcaţi aici”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concertul de pe podul de la Hidrocentrala Porţile de Fier I FOTO: Ştefan Both
Concertul de pe podul de la Hidrocentrala Porţile de Fier I FOTO: Ştefan Both

Podul Prieteniei Româno-Sârbe şi graniţa dintre cele două state au fost închise pentru mai bine de o oră pentru un concert inedit al Filamonicii Banatul, la inaugurarea noul an rotarian al celor de la Rotary Cetate Timişoara

Vântul şi curenţii de pe Dunăre au pus la încercare orchestra Filarmonicii Banatul, la una din cele mai inedite concerte pe care timişorenii l-au susţinut până acum. 


Filarmonica Banatul a cântat pe canalul Bega, pe pista Aeroportului „Traian Vuia”, la Pădurea Verde, pe un şatier, în mănăstire sau într-o unitate militară, însă cea mai dificilă misiune au avut-o aseară, pe podul de la Porţile de Fier I.

Timp de mai bine de o oră, graniţa dintre România şi Serbia a fost închisă circulaţie. Scena a fost amenajată în mijlocul podului, chiar la frontiera dintre cele două state. 
 

“Vântul a bătut foarte tare şi din această cauză mă mir că am reuşit să facem concertul. Nu mă aşteptam să iasă aşa de bine. Este greu pentru că e vânt şi frig. Nu am putut să aduc toată orchestra pentru că nu ar fi putut cânta toţi. Filarmonica Banatul este cunoscută pentru concertele neconvenţionale. Mai avem şi alte locaţii în plan şi dorim să cântăm în toată ţara. Mă bucur că s-a aprobat acest concert de către Poliţia de Frontieră şi cei de la hidrocentrală. Sper să mai revenim al Turnu Severin şi Orşova”, a declarat Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul.

Partiturile au fost prinse cu agrafe, să nu fie luate de vânt, însă a avut de suferit un reflector care a fost trântit la pământ şi s-a spart. 
 

Cu gândul la cei care au fost împuşcaţi


Concertul a fost dedicat şi sutelor de români care au fost împuşcaţi de frontierişi în timp ce încercau să scape din lagărul comunist.


“Dumnezeu să odihnească sufletele celor care au murit încercând să treacă din România în Serbia. Mulţumesc fraţilor sârbi care i-au găzduit pe cei care au reuşit să treacă şi acest concert pe Podul Prieteniei este un simbol al iertării şi al lucrurilor petrecute de mult”, a afirmat Gârboni. 


“Acest concert cred că va rămâne în istorie. Cred că e bine să nu-i uităm pe cei care s-au jertfit pentru a avea acest pod, moartea lor ne-a dar libertatea să putem face acest spectacol. E un pas în prietenia dintre noi şi Serbia, vecinul e lângă noi, prietenul ţi-l alegi”, a spus Ilie Truţ, noul preşedinte Rotary Cetate.

"Un spectacol de Cartea Recordurilor"

La eveniment au participat oficialităţi din Mehedinţi şi Kladovo, dar şi Maria Grapini, Ministrul Turismului şi a al IMM-urilor.


“Muzica şi cultura face lumea mai bună. Până la urm noi români şi sârbii la un loc, vecini  de veacuri, trebuie să fim prieteni. Este un eveniment inedit şi mă bucur că se întâmplă aici la noi în Banat, între Serbia şi România. Acest concert poate intra în Cartea Recordurilor pentru că este pentru prima dată un spectacol pe un pod între două ţări”, a declarat Maria Grapini.

Filarmonica Banatul a avut o orchestă de 35 de muzicieni, condusă de dirijorul Franz Hoffer. Invitaţi au fost soliştii Doru Roman – percuţie, Laura Roman – vioară şi Cosmin Bălean – duduk. Din program au făcut parte piese tradiţionale româneşti şi sârbeşti. Nu a lipsit celebra lucrare “Valurile Dunării”, compusă de Iosif Ivanovici, care s-a născut la Timişoara în anul 1845.


Citiţi şi:

Hidrocentrala Porţile de Fier I, care leagă Serbia şi România, se transformă în scenă de concert: Filarmonica Banatul adoră spaţiile neconvenţionale

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite