FOTO Cadou incredibil în pragul sărbătorilor. Cum s-a transformat cocioaba unei bătrâne într-o casă ca-n reviste
0
Asociaţia „Acasă în Banat“ a făcut un cadou de excepţie pentru o bătrână de 72 de ani din satul Ersig (comuna Vermeş, judeţul Caraş-Severin), înaintea Sărbătorilor de Iarnă.
GALERIE FOTO
Elena Nimitan, o femeie de 72 ani din satul Ersig, poate avea o bătrâneţe mai senină. În urmă cu doar câteva săptămâni, locuia într-o rulotă friguroasă, căsuţa ei fiind pe pragul prăbuşirii. Acum, datorită implicării voluntarilor de la Acasă în Banat, are o locuinţă minunată.
În doar câteva zile, echipa condusă de soţii Radu şi Nicoleta Trifan a transformat o cocioabă care abia se mai ţinea pe picioare, ai cărei pereţi stătea să cadă, la fel şi acoperişul.
“Povestea de viaţă a Elenei Nimiţan e plină de necazuri, dar cumva a reuşit să treacă peste toate. Şi peste moartea primului soţ, şi a celui de-al doilea, şi peste moartea uneia din fete, şi peste grijile de zi cu zi. La cei 72 de ani, s-ar putea scrie o poveste întreagă despre câte a pătimit şi a îndurat. Iar azi singurul ei venit, un ajutor social de numai 142 de lei, abia îi ajunge să plătească cele necesare, fetele ei nu fac faţă să o ajute cu prea multe, în afară de alimente, medicamente şi plata facturilor. Îi era teamă să mai intre în casa care stătea să cadă, aşa că de câţiva ani stătea într-o rulotă mică, primită de la comunitatea locală. În rulotă e groaznic de frig iarna şi cumplit de cald, vara, e un loc mic, unde nici nu se poate mişca”, a povestit Radu Trifan.

Acasă în Banat şi-a propus să o ajute pe femeia din Ersig. Tinerii au deja o vastă experienţă în a implica comunitatea în reabilitarea unor case dărăpânate.

Zeci de voluntar au răspuns la apelul făcut pe Facebook. Firme sau persoane particulare au venit cu donaţii de obiecte şi materiale de construcţii. Fiecare a ajutat cu ce a putut.

“Când am ajuns la tanti Lenuţa prima dată, s-a uitat mirată la noi, cu ochii ei mari albaştri, şi nu i-a venit a crede când i-am spus ce vrem să facem. Nu aude prea bine, aşa că i-am zis de mai multe ori că vrem să îi refacem casa, dar tot nu ne-a crezut. Abia a doua oară, când ne-a văzut cu rulete şi cu măsurători, a licărit speranţa în ochii ei, spunându-ne că ne aşteaptă oricând, că ea nu pleacă nicăieri”, a afirmat Radu Trifan.

Minunea s-a realizat în doar trei zile! Casa bătrânei arată acum ca scoasă din revistele lucioase de amenajări interioare.

S-a consolidat casa, s-au refăcut preţii, s-a reparat acoperişul, au fost înlocuite ţiglele. S-a renovat interiorul şi exteriorul, s-a turnat şapă, s-a montat parchet laminat, au fost puse ferestre termopan. S-a construit de la zero o sobă.

A fost refăcut gardul înconjurător, wc-ul din curte, şoprul de lemn. S-au amenajat alei, s-a curăţat curtea şi grădina. Tanti Lenuţa a primit şi mobilier.

“E dificil de estimat costurile, pentru că majoritatea lucrurilor le avem din donaţii. Am primit material noi şi second-hand. Am primit grinzi, ţigle, plăci OSD, cândură, balamale, burlane de scurgere, stâlpi de gard, ciment, var, pietriş, nisip, lut de tecuială, vopsea, lac, parchet şi altele. Mobilă e tot second-hand. Ferestrele sunt super-faine, au fost ţinute pe stoc, refuzate de clienţi. Din banii asociaţiei am cheltuit cam 7.000 de lei. E spectaculos ce a ieşit. Nici nouă nu ne venea să credem”, a spus Radu Trifan.

Mobilizarea a fost exemplară. În cele trei zile, au muncit la Ersig în jur de 80 de persoane.




























