FOTO Asfalt pentru noul cartier de vile din Calea Aradului. Situaţie de "Cascadorii râsului" pe strada care leagă Timişoara şi Dumbrăviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişorenii pot merge doar până la intrarea pe teritoriul Dumbrăviţei Foto: Ştefan Both
Timişorenii pot merge doar până la intrarea pe teritoriul Dumbrăviţei Foto: Ştefan Both

Primăria Timişoara a inaugurat, astăzi, patru străzi care au fost asfaltate în zona de vile de pe Calea Aradului. Una dintre străzi, împărţită cu comuna Dumbrăviţa, dă bătăi de cap şoferilor

Locuitorii vilelor din spatele centrelor comerciale Decathlon şi Selgros pot circula în sfârşit civilizat. În locul străzilor de pământ şi piatră spartă a apărut mult aşteptatul covor asfaltic. Primăria Timişoara a plătit 800.000 de lei pentru doi kilometri şi un pic de drum asfaltat.

De drumul civilizat beneficiază timişorenii care locuiesc pe străzile Horia Hulubei, Eugen Coşeriu, Tristan Tzara şi Ştefan Procopiu.

“Aceste lucrări s-au desfăşurat mai la periferia oraşului, ca dovadă că ne preocupă întregul oraş, nu doar zonele centrale. Pe cele patru străzi se produce pentru prima dată asfaltarea. Înainte de efectuarea acestor lucrări aici erau noroaie. Un oraş cu pretenţii ca Timişoara trebuie să îşi asfalteze absolut toate străzile. Cetăţenilor li se va asigura confortul necesar”, a declarat primarul Nicolae Robu.

O dată cu lucarea de asfaltare a străzilor care se află pe teritoriul Timişoarei a ieşit la iveală o situaţie demnă de bancurile legate de Caracal.

Şoferii care intră pe strada Tristan Tzara vor avea în faţă la un moment dat semnul de interzis. Ei nu vor putea intra pe strada care se află pe teriritoriul comunei Dumbrăviţa, care este cu sens unic. Cu alte cuvine, poţi veni la Timişoara din Dumbrăviţa, însă acelaşi lucru nu se poate face şi invers.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara vor lua legătură cu omologii lor de la Dumbrăviţa pentru a remedia această situaţie de “Cascadorii râsului”.

În acest moment se lucrează la asfaltarea altor cinci străzi din oraş: Anvers, Homorod, Grigore Ureche, Aurel Pop şi Marius Moga.   
 

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite