Expertul DNA care a făcut scut în faţa lui Dan Voiculescu a pierdut procesul prin care a contestat eliminarea din sistem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Gheorghiu a participat în mai multe emisiuni realizate de Mihai Gâdea, într-una dintre ele susţinând şi pledoaria finală din dosarul civil cu DNA FOTO captură Antena3
Dumitru Gheorghiu a participat în mai multe emisiuni realizate de Mihai Gâdea, într-una dintre ele susţinând şi pledoaria finală din dosarul civil cu DNA FOTO captură Antena3

Curtea de Apel Timişoara a emis sentinţa finală în dosarul în care fostul expert al DNA Dumitru Gheorghiu a contestat decizia sa de concediere. Gheorghiu, cunoscut şi pentru apariţiile de la Antena 3 în favoarea lui Dan Voiculescu din procesul ICA, a fost dat afară de la DNA în 2011 din cauza unor abateri disciplinare grave.

Expert în cadrul DNA Târgu-Mureş, Dumitru Gheorghiu a fost dat afară din sistem în 2011, reţinându-se în sarcina sa grave abateri disciplinare. Mai concret, Gheorghiu a fost destituit pentru nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter şi manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, încălcând astfel prevederile Statutului funcţionarilor publici, precum şi dispoziţiile Codului de conduită al funcţionarilor publici.

La dosarul de concediere al lui Gheorghiu se regăsesc şapte capete de acuzare, una dintre ele fiind aceea că „a depăşit atribuţiile de serviciu şi a pus în pericol imaginea instituţiei în care activează prin efectuarea de înregistrări neautorizate fără acordul persoanelor în cauză, atât în sediul Serviciului teritorial Târgu Mureş, cât şi în afara acestuia, cu terţe persoane, accesul neautorizat la informaţii şi stocarea acestora pe hard-diskul calculatorului utilizat legal în reţeaua informatică a DNA ori pe laptop - ul de serviciu, deşi prin fişa postului funcţionarului public în calitatea sa de specialist nu avea atribuţii privind efectuarea şi stocarea de înregistrări audio – video”. De asemenea, Gheorghiu a fost acuzat că  „a avut o atitudine în sensul politizării contextului derulării unor anchete”.

În urma concedierii sale, Dumitru Gheorghiu a deschis un proces în care a solicitat anularea actului prin care a fost dat afară de la DNA, arătând că este de fapt o victimă a procurorului-şef al DNA de la vremea respectivă, Daniel Morar, pe care îl acuza de protejarea primarului din Târgu-Mureş în schimbul angajării surorii lui Morar la primărie. În luna august a anului trecut, Dumitru Gheorghiu s-a făcut remarcat şi prin intervenţiile la Antena 3, unde a depus mărturie în favoarea lui Dan Voiculescu. Cu mâna pe Biblie, Gheorghiu a jurat că a găsit-o pe experta care a constatat prejudiciul din dosarul ICA plângând pentru că „a fost obligată să greşească prejudiciul” în defavoarea lui Dan Voiculescu.

Tot la Antena 3, Gheorghiu a declarat că cea care a constatat prejudiciul din dosarul ICA nu este expert contabil, obligând DNA-ul să dezmintă acest lucru printr-un comunicat.  În paralel, procesul în care Gheorghiu s-a judecat cu DNA-ul pentru concedierea sa a ajuns la Curtea de Apel Timişoara, unde a fost strămutat şi a fost înregistrat în 7 august 2014, la două zile după ce Gheorghiu a intervenit la Antena3 în favoarea lui Dan Voiculescu. „Nu cred în coincidenţe”, a declarat Gheorghiu.

Primul termen din proces a fost fixat pe 11 februarie. Fostul expert al DNA susţine că la primul termen din proces  nu a putut ajunge din cauza unor probleme medicale şi a solicitat o cerere de amânare pentru angajarea unui avocat, solicitarea nefiind luată în seamă. De altfel, potrivit portalului instanţelor de judecată, încă de la primul termen din 11 februarie, sentinţa a rămas în pronunţare pentru data de 18 februarie.

Lipsind de la procesul de la Curtea de Apel Timişoara, Dumitru Gheorghiu a susţinut pledoaria finală în emisiunea „Sinteza Zilei” din 16 februarie, cu două zile înainte de pronunţarea sentinţei. Pe lângă „dezvăluirile despre presiunile din dosarul Telepatia”, Dumitru Gheorghiu a făcut şi un apel la judecătorii care urmau să pronunţe sentinţa. „Să nu uitaţi niciodată domnilor judecători că judecătoarea Podariu (n.r. cea care a emis sentinţa de pe fond) nu a vrut să vadă probele. De la Timişoara a plecat Revoluţia. Timişoara are o valoare de simbol extraordinară pentru poporul român. Vă rog din suflet, dacă s-au făcut presiuni asupra dumneavoastră, aveţi şansa să luaţi mai multe decizii. Poate vă e frică poate aveţi copii. Mie nu mi-a fost frică. Dacă sunteţi judecători adevăraţi şi ţineţi la prestigiul Timişoarei, daţi decizia corectă. Am pierdut tot. Cu o simplă semnătură Daniel Morar mi-a luat tot ce am costruit în viaţă cu sacrificii enorme. Vă rog nu îmi luaţi unul dintre ultimele lucruri pe care le mai am: respectul oamenilor şi al meu faţă de mine”, a încheiat Dumitru Gheorghiu emisiunea lui Mihai Gâdea.

La două zile de la pledoaria  susţinută de Dumitru Gheorghiu la Antena3, judecătorii timişoreni au pronunţat sentinţa finală prin care decizia de concediere a fostului expert al DNA este considerată corectă. „Dosarul a fost dirijat la acei judecători care sunt probabil şantajaţi de serviciile secrete sau DNA, care probabil se tem de DNA şi nu vor să îşi aprindă paie în cap”, a declarat Dumitru Gheorghiu pentru „Adevărul”. Motivul pentru care fostul expert DNA a pierdut procesul nu sunt cunoscute, decizia Curţii de Apel nefiind încă redactată. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite