Obiceiuri la început de primăvară. De ce e bine să mănânci urzici în martie, luna în care se culeg plantele de leac şi se fac ritualuri de magie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vechiul calendar lunar al romanilor, 1 martie coincidea cu începutul Anului Nou, iar luna respectivă era dedicată Zeului Marte – divinitate a vegetaţiei şi protector al căsătoriilor. Tot acum romanii celebrau sărbătoarea femeilor, bărbaţii oferind daruri soţiilor.

Astăzi, în martie sunt programate toate lucrările de primăvară la câmp şi în gospodării, semn că natura reînvie. În lumea satelor încă se mai ţine cont de superstiţii. Cine mănâncă urzici în această lună, prima buruiană din martie, va fi sănătos tot anul.

Încă din primele zile ale lunii, gospodarii încep lucrul în curte şi la câmp: se curăţă livezile şi grădinile şi tot în această lună se scot stupii de la iernat. Cei care au pomi de soi în grădină şi i-au acoperit peste iarnă, luna martie este momentul perfect pentru a-i descoperi. Atenţie, însă, la nopţile friguroase, când aceşti pomi trebuie din nou acoperiţi.

“La începutul lunii martie se aplică tratamente fitosanitare de iarnă restante precum şi cele din faza de umflare a mugurilor, se execută tăierile de rodire şi de formare a coroanei la pomii tineri, se fertilizează solul în livezi şi începe plantarea de primăvară a pomilor şi arbuştilor fructiferi”, spune Aurelian Dobre, agricultor din judeţul Călăraşi.

Însămânţarea culturilor de primăvară

Şi viţa-de vie se întinereşte în această perioadă, se taie coardele pentru a-i da putere să rodească şi se afânează solul punându-se îngrăşăminte organice. “În luna martie, în funcţie de caracteristicile meteo ale perioadei, se declanşează însămânţarea culturilor de primăvară. Astfel, dacă solul şi timpul permit, se pot însămânţa culturile din prima epocă: grâul şi orzoaica de primăvară, mazăre, lucerna, trifoi, borceag, când temperatura în sol ajunge la 3-6 grade Celsius, iar la temperatura de 6 grade se pot planta cartofi”, spun specialiştii de la Direcţia Agricolă Călăraşi.

De asemenea, în martie, unii agricultori fac răsadniţe, mici construcţii din lemn, acoperite cu folie sau sticlă, în care se pun seminţe care vor deveni răsaduri, numai bune de plantat în grădină în luna aprilie. Tot în aceste răsadniţe(de fapt, sere în miniatură, încălzite exclusiv de lumina soarelui) se pot pune salată, castraveţi şi ceapă verde.

Şarpele este descântător

Superstiţiile legate de luna martie sunt şi astăzi respectate cu sfinţenie. Conform www.susperstiţii.ro, în luna martie se culeg primele plante de leac, iar cine mânăncă urzici în această lună, prima buruiană din martie, va fi sănătos tot anul. Tot acum se fac şi pregătiri pentru ritualuri de magie de peste an: şarpele prins în martie este descântător şi fermecător, prelucrat cu ştiinţă babelor el poate fi leac în dragoste. Mai există superstiţia că cine are guturai(răceală) în martie va fi sănătos tot anul.  Tot în această lună se fac prognoze meteo pentru lunile care urmează. Se spune că, dacă în martie plouă foarte puţin, atunci aprilie va fi o lună extrem de ploioasă. Tunetele din martie prevesteau, credeau bătrânii, un an extrem de mănos.

Echinocţiul are loc pe 20 martie

Şi în astronomie au loc o serie de evenimente în această lună. Luna la apogeu(5 martie ). Luna ajunge la cel mai îndepărtat punct de Pământ (406386 km de Pământ), la ora 09:35. Tot pe 5 martie va fi lună plină. Pământul va fi între Soare şi Lună, şi deci, Luna va  fi pe deplin luminată aşa cum se vede de pe Pământ. Această fază are loc la 20:05 ora României. Pe 20 martie are loc echinocţiul de primăvară.

Echinocţiul în martie are loc la 07:14 ora României. Soarele va străluci direct pe Ecuator, iar zilele şi nopţile vor fi aproape egale în întreaga lume. Aceasta este, de asemenea, prima zi de primăvară (echinoctiul de primăvară) în emisfera nordică şi prima zi de toamnă (echinocţiului de toamnă), în emisfera sudică, notează astrofotografieluna.blogspot.ro. La aceeaşi dată are loc şi eclipsa totală de Soare(parţială în România)
la ora 11:46.

Vă recomandăm şi:

Credinţe populare pentru Babele din martie: zilele în care aflăm cum ne merge tot anul, iar copiii bolnavi sunt vindecaţi

Prognoza meteo. Ce vreme capricioasă aduce primăvară şi cât de cald va fi la începutul lunii martie

Superstiţii la început de primăvară. Mitul Dochiei, baba înzestrată cu puteri miraculoase care aruncă blesteme asupra femeilor

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite