EXCLUSIV Românul care a spart carduri în Europa şi a pus pe jar Poliţia din SUA, dispărut fără urmă: „Mă sună o dată pe lună şi îmi spune că este sănătos”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr judecat de Tribunalul Timiş într-un dosar DIICOT pentru că acum patru ani a încercat să iasă din ţară cu acte false, având asupra sa 63 de carduri falsificate, este de negăsit. Tânărul, trimis autorităţilor din Germania pentru executarea unei pedepse, a fost văzut ultima dată în primăvara acestui an în SUA, fiind suspectat şi dat în urmărire de poliţişti pentru clonarea cardurilor.

Vasile Ovidiu Haidău,un tânăr de 38 de ani din judeţul Bacău, a reuşit să pună pe jar autorităţile din România, Polonia, Germania şi SUA, fiind capul unei reţele specializate în falsificarea cardurilor bancare. Haidău a căzut prima dată în plasa poliţiştilor români în luna martie a anului 2010. La vama cu Serbia de la Moraviţa, Haidău, însoţit de alţi doi tineri, a încercat să treacă graniţa cu un paşaport falsificat pe numele Ungureanu Mihai.

La verificări suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că Haidău este dat în urmărire internaţională, având de executat în Germania o pedeapsă de şase ani şi şase luni de închisoare pentru fraude financiar-bancare. Mai concret, în Germania Haidău a fost condamnat pentru că, în 2009, a pus bazele unei reţele de skimming (clonarea cardurilor) montând aparate skimming la filiale Raiffeissen Bank şi Volksbank din sudul landului Hessa şi landul Renania-Palatin. Banii erau retraşi ulterior din bancomate din Polonia.

În 2010, Haidău era dat deja în urmărire pentru executarea pedepsei şi a fost prins la graniţa României cu Serbia. Tânărul şi complicii săi au fost reţinuţi, ocazie cu care în maşina acestuia s-au mai găsit un permis de conducere falsificat şi 63 de carduri falsificate, împărţite în pachete de câte trei, urmând ca fiecare din cei trei tineri să folosească un anumit număr de carduri pentru extragerea banilor din bancomate.

La percheziţia maşinii s-au găsit mai multe stick-uri de memorie, cartele telefonice, dar şi un laptop care conţinea fişiere cu, programe informatice şi date pentru falsificarea cardurilor şi extragerea banilor din bancomate. În acelaşi laptop au fost găsite imagini cu montarea unor aparate de clonare a cardurilor, dar şi înregistrări care surprindeau PIN-urile tastate de utilizatorii reali ai cardurilor. Încă din momentul în care a fost prins în 2010, Haidău a fost predat autorităţilor din Germania pentru executarea pedepsei, fiind eliberat în luna iunie a anului trecut.

În primăvara acestui an, Vasile Ovidiu Haidău a lovit din nou, de data aceasta în Statele Unite ale Americii. Potrivit presei americane, Haidău a fost la un pas să fie prins montând aparatură pentru clonarea cardurilor, dar a fugit de poliţie cu un Volvo S80 închiriat. Cercetările ulterioare ale poliţiştilor americani au scos la iveală că Haidău face parte dintr-o reţea ai cărei membri au fost arestaţi în 2013, în California.

În vara acestui an şi procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Haidău pentru faptele din 2010. În dosarul aflat pe rolul Tribunalului Timiş, Vasile Ovidiu Haidău este acuzat de mai multe fapte de fals şi tentativă de fraudă. Chiar dacă a fost citat în repetate rânduri, Haidău nu s-a prezentat la proces.

Potrivit unei declaraţii de la dosar, dată de mama tânărului, Haidău este într-o locaţie necunoscută, sunând-o o dată pe lună pentru a-i spune că e bine. „Numitul Haidău Vasile Ovidiu este fiul meu şi cunosc faptul că în anul 2010 era urmărit de autorităţie din Germania unde a şi executat trei ani şi trei luni de închisoare. La data de 24.06.2013 a fost eliberat din închisoare după care, în luna decembrie 2013 a plecat într-o locaţie necunoscută. Nu cunosc unde ar putea fi. Ia legătura cu mine o dată pe lună, telefonic, şi îmi spune că este sănătos”, a declarat Elena Haidău într-un document din dosarul în care este judecat Ovidiu Haidău. Deşi este de negăsit, acesta şi-a angajat apărător. Avocatul susţine că a fost angajat de familie. 

CITEŞTE ŞI:
Cum au reuşit zece români vânaţi de FBI să spargă peste 6.000 de conturi în America: „Trebuie să fii foarte bun”

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite