Elevii de la “Nikolaus Lenau” vor fi mutaţi la iarnă în fostul liceu Israelit
0Fundaţia Caritatea a acceptat cererea primarului Nicolae Robu de a găzdui, pe timp de iarnă, elevii de la “Nikolaus Lenau”, în timp ce liceul german se află în reabilitare.
Fundaţia Caritatea, proprietara clădirii în care au funcţionat şcoala evreiască şi Liceul de Arte Plastice, a fost de acord să găzduiască elevii de la “Nikolaus Lenau”, pe perioada acestei ierni.
Solicitarea a venit din partea primarului Nicolae Robu, care a căutat o soluţie pentru ca elevii de la
“Lenau” să poată învăţa în condiţii civilizate în timp ce clădirea liceului se află în reabilitare.
“Vom face câteva intervenţii pentru a face clădirea corespunzătoare. Vom face şi racordarea la reţelele de utilităţi la termoficare, pentru că nu o să ţinem elevii în frig. Fundaţia Caritatea ne va acorda spaţiul gratuit şi vreau să le mulţumesc pentru asta. Noi vom plăti utilităţile”, a spus Nicolae Robu.
Relaţiile dintre Primăria Timişoara şi Fundaţia Caritatea din Bucureşti sunt foarte bune, după ce municipalitatea a acceptat ca proprietarii să dărâme clădirea istorică în care a funcţionat primul liceu evreiesc din oraş, pentru a se construi în loc un hotel.
Comunitatea civică a reacţionat şi a protestat la intenţia celor care vor să distrugă această din patrimoniul istoric şi cultural din Timişoara.
Citiţi şi:
FOTO Cum poate fi distrusă moştenirea culturală a Timişoarei pentru un pumn de bani
Primăria Timişoara vrea să distrugă o clădire de o imensă valoare istorică, culturală şi patrimonială