Drumarii au spart străzile şi „au uitat” să le asfalteze. Vezi motivele!
0Firmele care lucrează pe străzile din Timişoara sparg asfaltul şi lasă mizeria timp de câteva zile. Potrivit contractelor, asfaltarea trebuie realizată în maximum 24 de ore. Primăria declară război firmelor şi anunţă că a dat deja amenzi.
Intersecţia de la Podul Decebal a fost luni în şir un coşmar pentru şoferi. Gropile erau imposibil de evitat şi simţeai că se rupe maşina, chiar dacă circulai cu cinci kilometri pe oră.
La sfârşitul săptămânii trecute, strada a fost spartă pentru reparaţii. Deşi asfaltul trebuia turnat din nou în 24 de ore, până în această dimineaţă, craterele au rămas neatinse. Aceeaşi situaţie poate fi întâlnită şi pe Bulevardul Sudului, unde drumarii „au uitat să asfalteze”. Reprezentanţii Primăriei Timişoara promit că abaterile nu vor rămâne neamendate.
Ameninţări dure
„Pe bulevardul Sudului se va lucra astăzi şi mâine, iar pe Pestalozzi se va lucra la noapte. Până la sfârşitul săptămânii trebuie terminate toate străzile”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Lăcrămioara Condea. Potrivit viceprimarului Sorin Grindeanu, până acum au fost amendate mai multe firme care nu au refăcut drumul după introducerea utilităţilor. „Din cele 201 intervenţii pentru care constructorii nu au refăcut domeniul public după spargere, au fost remediate 155. Au mai fost aplicate şapte amenzi, în valoare totală de 17.500 de lei”, a spus Grindeanu. Una din firmele avertizate este Superconstruct.
Managerul, Narcis Filip, a explicat de ce drumurile decapate rămân neasfaltate. „Se execută partea de frezare şi trebuie să se execute asfaltarea, dar nu depinde numai de firma care a executat frezarea. Noi nu avem propria staţie de asfalt şi depindem pentru că nu primim efectiv asfaltul”, a spus Narcis Filip.
Penalităţi
Firmele care nu asfaltează până la sfârşitul săptămânii vor fi amendate din nou























































