Doi morţi şi un rănit grav în urma unui accident petrecut din cauza unei depăşiri riscante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma accidentului, două persoane şi-au pierdut viaţa FOTO Adevărul
În urma accidentului, două persoane şi-au pierdut viaţa FOTO Adevărul

Accident tragic pe o şosea din judeţul Timiş. Două persoane au murit şi alta a fost rănită în urma unui accident rutier petrecut, sâmbătă dimineaţă, pe DN, între localităţile timişene Ghiroda şi Remetea Mare.

Accidentul de circulaţie s-a petrecut pe DN6, şoseaua care leagă Timişoara de Lugoj, după ce şoferul unei maşini a încercat să intre într-o depăşire riscantă, în timp ce din sens opus circula regulamentar un TIR, transmite Mediafax.

Şoferul maşinii de mare tonaj a încercat să evite impactul, dar în manevra sa a agăţat autoturismul care intrase în depăşire, dar şi o altă maşină care venea în urmă. TIR-ul s-a răsturnat apoi într-un şanţ de la marginea drumului, şoferul fiind rănit şi rămânâd încercerat între fiarele contorsionate ale maşinii. Şoferii celor două maşini mici au murit pe loc.

La faţa locului, au ajuns echipaje ale Poliţiei, Ambulanţe, precum şi pompierii de la Serviciul de Descarcerare.
Traficul pe DN 6, în zona accidentului, este deviat, şoferii fiind direcţionaţi înspre autostrada Timişoara - Lugoj.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite