Descoperiri macabre în Timiş. Două persoane, găsite înecate în Bega şi Mureş. Cadavrele nu au fost încă identificate
0
Poliţiştii şi pompierii din Timişoara au intrat în alertă după ce, pe râul Bega, a fost găsit cadavrul unui bărbat de aproximativ 45 de ani. Tot sâmbătă, a fost anunţată găsirea unui cadavru pe râul Mureş.
Potrivit opiniatimisoarei.ro, autorităţile au fost alertate de un cetăţean care a văzut cadavrul plutind pe Bega în zona podului din Piaţa Maria. Cetăţeanul a sunat la 112, iar la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, o ambulanţă şi un echipaj de Poliţie.
Sursa citată mai arată că din Bega a fost scos cadavrul unui bărbat de 45 de ani, iar criminaliştii fac cercetări pentru identificarea bărbatului şi pentru stabilirea condiţiilor în care a murit.
„Poliţiştii Sectiei 3 Timişoara au fost sesizaţi printr-un apel 112 că în zona Splaiul Tudor Vladimirescu/ bulevardul 16 Decembrie se află o persoană înecată în râul Bega.
Poliţiştii s-au deplasat de urgenţa la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă. În continuare se efectuează verificări pentru identificarea bărbatului şi pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor survenirii decesului”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.
Tot sâmbătă, pompierii de la Sânnicolau Mare au intrat în alertă după ce, tot printr-un apel la 112, a fost anunţată prezenţa unei persoane înecate în râul Mureş, în apropierea localităţii timişene Igriş. Şi în acest caz cercetările continuă.