Cum au fost vânduţi evreii români de către comunişti în schimbul porcilor, vitelor şi ovinelor: „Evreii, germanii şi petrolul sunt cea mai profitabilă marfă“
0Cutremurătoarea poveste a trocului cu evreii din România este dezvăluită de Radu Ioanid în cartea „Securitatea şi vânzarea evreilor din România“. „Adevărul“ vă prezintă detalii din culisele unei „afaceri“ în care au fost vânduţi oameni.
Radu Ioanid scoate la lumină o afacere prin care statul comunist român a “scăpat” de evreii din România, prezentând documente şocante din arhivele serviciilor româneşti de informaţii externe, între 1959-1989.
La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în România trăiau aproximativ 350.000 de evrei, majoritatea în Vechiul Regat. În afara URSS, România era ţara cu cel mai mare număr de evrei din Europa. În timpul conducerii Anei Pauker, până în 1952, aproximativ 100.000 de evrei au plecat din România în Israel. Apoi, Partidul Comunist Român a sistat plecările libere.
„Lovitura de stat care l-a înlăturat de la putere pe Ion Antonescu în august 1944 şi a scos România din alianţa cu Germania, aceasta trecând în tabăra Naţiunilor Unite, a eliminat riscul acut care îi ameninţa pe evreii români cu decimarea prin muncă silnică, deportare sau ucidere în perioada Holocaustului. Cartea lui Radu Ioanid arată totuşi că noul regim politic nu a adus o contribuţie de substanţă în ceea ce priveşte atitudinile sau comportamentul faţă de evrei, care conduseseră România către un record al crimelor în masă în timpul Holocaustului depăşit doar de Germania însăşi şi rivalizând numai cu Ungaria.
La scurt timp după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, vechile stereotipuri antisemite şi moduri de gândire vizavi de evrei au început să se reafirme. Ideea că evreii sunt un element străin, identificat cu interese străine; eliminarea evreilor din poziţii influente în administraţia publică şi din anumite profesii; eliminarea evreilor din ţară, extorcând în acelaşi timp un preţ substanţial în schimbul libertăţii lor. Toate acestea fac parte din ţesătura tragică a tratamentului aplicat evreilor români în perioada postbelică”, a scris Paul A. Shapiro, director al Jack, Joseph and Morton Mandel Center for Advenced Holocaust Studies.
Implicarea serviciilor secrete
Vânzarea evreilor români a fost făcută prin intermediul Direcţiei Generale de Informaţii Extrene (DGIE) şi agenţiile care i-au succedat. Aceştia au tratat nişte fiinţe umane ca pe o marfă, s-au târguit pentru preţ, au negociat la sânge pentru a aduce în ţară valută forte, produse agricole, dar şi alte diverse avantaje.
“Regimul comunist a realizat ceea ce predecesoarele sale din secolele al XIX-lea şi de la începutul secolului XX nu au reuşit, eliminând aproape complet comunitatea evreiască din România, în vreme ce conducerea regimului şi-a urmărit scopul de a acumula cât mai multă valută forte”, a mai scris Shapiro.
Declasificarea dosarului “Dunărea”
Dezvăluirile lui Radu Ioanid sunt şocante, la fel ca şi documentele din arhivele serviciilor româneşti de informaţii externe. Evreii care doreau să plece se puteau înscrie pentru emigrare la birourile Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România. Evreii erau nevoiţi doar să-şi sacrifice apartamentele şi cea mai mare parte din posesiunile lor în favoarea statului.
În primăvara anului 2014 a fost declasificată de SIE şi de CNSAS aşa-numita arhivă “Dunărea” care include 26 de volume ale unităţilor OVS (Operaţiuni Valutare Speciale) şi AVS (Aport Valutar Special), care s-au ocupat cu vânzarea cetăţenilor români timp de aproape 30 de ani.
“Totul a început de la foamea de valută forte a regimului comunist din România, care la sfârşitul anilor 50 reorienta comerţul exterior al ţării către Occident. O parte din importurile de animale de rasă trebuia făcut clandestin, pentru că unele specii de animale nu puteau fi importate legal. În plus, conducerea României comuniste a ajuns la concluzia că ar fi avantajos din punct de vedere financiar să perceapă o sumă în valută pentru fiecare emigrant evreu, fără ca statul român să acceseze direct aceşti bani. De aici până la ideea de troc, evrei contra porci, vite şi ovine, nu era decât un pas”, scrie Radu Ioanid.
Trocul din epoca lui Gheorghe Gheorghiu Dej
Operaţiunea a fost strict secretizată de Direcţia Generală de Informaţii Externe (DGIE) a Securităţii. Acest tip de “combinaţie” a fost făcută cu aprobarea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, la iniţiativa lui Alexandru Moghioroş, membru al Biroului Politic şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, cu aprobarea scrisă a lui Alexandru Drăghici, ministru de Interne.
Iniţial, circuitul sumelor în valută includea un intermediar britanic, Henri Jakober, care depunea banii în conturi bancare elveţiene. Acesta cumpăra vite şi produse agricole. Sume suplimentare de bani ajungeau în conturile DGIE şi Banca de Comerţ Exterior.
“Chitanţele semnate de ofiţerii DGIE sunt şocante: atâţia porci şi atâtea vaci contra atâţia evrei. Fiinţa umană devenea o marfă evaluată nu numai în valută, ci şi în animale”, susţine Radu Ioanid, directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internaţionale a Centrului de Studii Avansate asupra Holocaustului, din Muzeul Memorial al Holocaustului de la Washington.
Spre sfârşitul anilor 60 intermediarul britanic Jakober a fost marginalizat de autorităţile israeliene, care au continuat cumpărarea evreilor care doreau să emigreze din România. Trocul de produse agricole contra evrei a fost înlocuit cu o vânzare directă: cash sau CEC-uri contra evrei.
“Dincolo de preţul pe cap de evreu, statul român obţinea de la statul israelian împrumuturi de zeci de milioane de dolari pe an cu dobânzi reduse şi o balanţă anuală net favorabilă României. În plus, anumite companii din Israel erau forţate de guvernul israelian să importe produse româneşti de calitate inferioară numai pentru a cumpăra bunăvoinţa statului român”, mai scrie Ioanid.
Gheorghe Gheorghiu Dej
Un proces similar a fost coordonat de spionajul românesc (DGIE, Direcţia de Informaţii Externe – DIE şi Centrul de Informaţii Externe – CIE), în timpul lui Ceauşescu, când etnicii germani din România au fost cumpăraţi de Republica Federală Germania.
Conform lui Radu Ioanid, atât Dej, cât şi Ceauşescu şi-au făcut “cadouri” scumpe din conturile OVS/AVS, cum ar fi arme de vânătoare de lux. Ceauşescu a cumpărat, utilizând acelaşi conturi, un avion Boeing 707 pentru uzul său exclusiv.
Emigranţii erau consideraţi “trădători”
În 1953, s-a creat Israel Laison Bureu, cu cartierul general la Tel Aviv, având ca scop aranjarea emigrării evreilor din URSS şi Europa de Est. Avea aceaşi rang cu Mossadul şi Shin Beth în structura de informaţii israelian.
“În lunile octombrie-decembrie 1958, prefecturile de poliţie au fost luate cu asalt de peste 100.000 de evrei care doreau să părăsească ţara. După această acţiune, pe care oficialitatea română a primit-o ca pe o palmă dată regimului, antisemitismul oficial a încetat a mai fi discret şi s-a transformat într-o represiune împotriva <trădătorilor>. Toţi cei care ceruseră să plece au fost sever retrogradaţi. Studenţii au fost eliminaţi din facultăţi etc.”, mai susţine Radu Ioanid.
În urma protestelor mai multor ţări arabe împotriva emigrării evreilor din România, guvernul a anunţat suspendarea emigrărilor şi mii de permise de plecare au fost anulate. “Autorităţile române s-au trezit prinse între îndemnurile SUA şi ale Israelului de a mărit ritmul emigrărilor şi dorinţa arabilor de a o opri cu desăvârşire”, afirmă Ioanid.
Conform celor scrise de generalului Ion Mihai Pacepa(în „Orizonturi roşii”, Nikita Hruşciov, aflat în vacanţă, în România, în 1958, a insistat pe lângă prim-secretarul Gheorghe Gheorghiu Dej ca DGIE să accepte de la israelieni marfă, şi nu bani pentru emigrarea evreilor.
Jakober livra animale pentru România
La sfârşitul anilor 50, intermediarul era Henry Jakober, comerciant evreu cu domiciliul la Londra. “Această operaţiune s-a născut din nevoia acută de a îmbunătăţii calitatea şeptelului din România. Un merit deosebit l-au avut Alexandru Moghioroş, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi Bucur Şchiopu, ministru al Industriei Alimentare şi conducătorul Gospodăriilor Agricole de Stat. Numele celor doi demnitari se regăsesc în documentele DGIE legate de <afacerea Jakober>. Ei nu acţionau fără aprobarea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, care în acelaşi timp avea grijă să nege orice implicare a statului român în vânzarea propriilor cetăţeni”, scrie Ioanid.
Răscumpărarea varia între 4.000 şi 6.000 de dolari de persoană. Banii erau plătiţi autorităţilor române doar după ce persoana răscumpărată ajungea în Occident.
Autorităţile române preferau ca Jakober să efectueze plăţi pentru emigrare în produse agricole, şi nu în bani gheaţă. Jakober achiziţiona vite din Olanda şi le trimitea în România în schimbul evreilor. Acest mod de a se proceda a durat până în 1961, când în paralel cu achiziţionarea de vite, urmau să fie aduse şi diferite utilaje (opt maşini unelte de mare precizie necesare industriei constructoare de maşini), dar s-a acceptat şi bani. Pentru utilajele în valoare de 290.278 dolari au fost lăsaţi să plece din ţară 29 de nemţi şi 50 de evrei dintr-o sectă religioasă.
“Combinaţiile între Jakober pe această bază au continuat până în luna iunie 1967, când în urma conflictului izraelo-arab au fost suspendate plecările în Izrael”, afirmă Ioanid. Prin afacerea Jakober au plecat din România 23.566 familii de evri, au intrat în ţară peste nouă milioane de dolari şi s-au adus animale şi instalaţii în valoare de aproape 3,5 milioane dolari.
Ceauşescu schimbă strategia
În 1965, după moartea lui Dej, la putere ajunge Nicolae Ceauşescu. Politica lui Ceauşescu faţă de evrei era simplă. Le dădea voie să plece pentru că dorea o Românie omogenă bazată pe elementul român. “Pe lângă sumele pe care le plătea Israelul pentru fiecare emigrant, în funcţie de vârstă şi educaţie, se rezolva şi problema evreiască din România. Ţara se debarasa treptat de evrei, muncitorii români putând să preia apoi locurle de muncă rămase vacante”, susţine Ioanid citându-l pe ambasadorul Govrin.
În 1974, deşi vâzarea evreilor se făcea pe baza înţelegerilor dintre Gheorghe Marcu şi Shaike Dan, Jakober mai era încă în relaţii de afaceri cu DIE. Jakober a murit în 1975.
Nicolae Ceauşescu
Nicolae Marcu a fost unul din şefii de divizie ai DGIE, ramură de spionaj a temutei Securităţi. Acesta ţinea legătura cu Shaike Dan (care s-a născut în Basarabia), consilier de rang înalt ai mai multor prim-miniştri israelieni şi unul dintre cei mai respectaţi agenţi ai sistemului de informaţii externe al Israelului. Timp de 18 ani, generalul Marcu a fost al treilea om ca rang în sistemul de informaţii externe româneşti. În 1978, Marcu superviza direcţia DGIE, care coordona întregul spionaj românesc în SUA, America Latină, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu. Oficial, era directorul adjunct al Institutului de Economie Mondială, în care activau câteva sute de ofiţeri de securitate.
Începând din 1958 şi până în 1965, la moartea lui Dej, 107.540 de evrei români au emigrat în Israel. Media anuală a fost de 13.400 de persoane. Din 1969 şi până la căderea lui Ceauşescu în 1989, emigraţia evreiască s-a stabilit la o medie de 1.990 de persoane pe an.
“Fiind acum direct implicat în vânzarea evreilor către Israel, Ceauşescu a ordonat DGIE să schimbe direcţia dinspre epoca veche a trocului spre comerţul extern modern. A pretins dolari cash. Ceauşescu a dat instrucţiuni ca noul acord să tacit să stipuleze că Bucureştiul va primi o anumită sumă în bani gheaţă pentru fiecare evreu care primeşte permisiunea de a emigra, în funcţie de vârsta, educaţia, profesia, locul de muncă şi situaţia familială”, a mai scris Ioanid.
Acorduri semnate din cinci în cini ani
Gheorghe Marcu şi Sheike Dan se întâlneau lunar la ambasadele României din RFG, Austria şi Elveţia. Generalul aducea listele cu numele evreilor cărora li s-a aprobat emigrarea, iar Dan venea cu valizele pline de bani.
Din 1972, reprezentanţii României şi Israelului au semnat acorduri similare din cinci în cinci ani. “Pentru noi, evreii, germanii şi petrolul sunt cele mai profitabile produse de export”, scria Pacepa în “Orizonturi roşii”.
Se încarcă comentariile...
