Turcia „împărtăşeşte suferinţele” armenilor, dar nu recunoaşte genocidul din perioada 1915-1917
0Turcia „împărtăşeşte suferinţele copiilor şi ale nepoţilor” armenilor, a anunţat luni Biroul de presă al premierului turc Ahmet Davutoglu cu ocazia împlinirii unui secol de la declanşarea genocidului împotriva armenilor în timpul Imperiului Otoman, pe care Ankara îl neagă categoric, potrivit AFP.
Biroul de presă al lui Ahmet Davutoglu a prezentat „condoleanţe” descendenţilor victimelor masacrului armenilor din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, punctând faptul Turcia şi Armenia trebuie „să-şi trateze rănile acestui secol şi să-şi restabilească raporturile umane”, potrivit unui comunicat citat de AFP.
Comunicatul este transmis cu câteva zile înainte de comemorările împlinirii a o sută de ani de la evenimente şi nu merge dincolo de „condoalenţele” prezentate şi anul trecut de Ankara urmaşilor victimelor, susţine aceeaşi sursă
Data de 24 aprilie 1915 este pentru armeni ziua în care a avut loc începerea arestărilor şi a deportărilor masive care au costat viaţa a circa un milion şi jumătate din populaţia acestui grup etnic, în cadrul unei campanii de eliminare sistematică dusă de Imperiul otoman.
Turcia respinge însă categoric termenul de genocid, recunoscut de către numeroase ţări, şi-i denunţă pe toţi cei care-l folosesc. Autorităţile de la Ankara susţin că e vorba de „masacre reciproce” în ultimii ani ai unui imperiu aflat într-un moment critic
Masacrarea armenilor, „primul genocid al secolului al XXI-lea“
Papa Francisc a folosit pe 12 aprilie, în cadrul solemn de la Basilica Sfântul Petru din Roma, termenul de „genocid” pentru masacrul împotriva armenilor ce-a avut loc în urmă cu o sută de ani
„În secolul trecut, familia noastră umană a trecut prin trei tragedii masive şi fără precedent. Prima, care este considerată în mod larg drept «primul genocid al secolului al XX-lea», a lovit poporul vostru armean”, a declarat Suveranul Pontif, citând un document semnat în 2000 de către Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul armean.