Cum a scăpat "creierul" mafiei imobiliare din celebra crimă de pe Odobescu din Timişoara
0Asociatul lui Ionelaş Cârpaci în falsurile cu terenuri ascunde o istorie agitată. Înainte de a fi arestat în dosarul mafiei imobiliare ţigăneşti, Francisc Kelemen se „scălda” în lux. Mai înainte însă, în urmă cu 15 ani a fost la un pas de fi ucis în crima de pe Odobescu. A reuşit însă să fugă, fiind singurul care a scăpat nevătămat.
Procurorii timişoreni i-au anihilat pe capii reţelei care lua terenuri ale primăriei cu acte false. Unul dintre ei este Ionelaş Cârpaci, arestat în urmă cu o lună şi jumătate, iar celălalt este Francisc Kelemen, arestat la începutul acestei săptămâni. Surse foarte apropiate lui Francisc Kelemen spun că el apare şi în dosarul celebrei crime de pe Odobescu, când prietenii lui au fost ucişii.
Citiţi şi:
Banda interlopului Cristel, trimisă după gratii
În
martie, 1995 maşina în care se aflau sportivii Francisc Kelemen, Cristian
Boroş, Francisc Doda şi antrenorul lor Cristinel Oprescu a fost blocată de o
bandă interlopă, iar găştile au intrat în conflict. În urma bătăii cu răngi şi bâte de baseball, Cristian
Boroş şi Francisc Doda au murit la spital, antrenorul a fost rănit grav, iar
Kelemen a dat bir cu fugiţii şi a scăpat nevătămat. „S-a ascuns într-un chioşc.
L-a găsit poliţia dimineaţa, distrus de frică”, a povestit un apropiat al lui
Kelemen. Acesta a mai spus că la ieşirea din puşcărie, criminalii de pe Odobescu l-au "cruţat" pe Kelemen pentru că ar fi depus o mărturie corectă în dosarul crimei. VEZI AICI FILMUL CRIMEI DE PE ODOBESCU
Între timp, criminalii de pe Odobescu au fost prinşi, au ajuns la puşcărie şi au fost deja eliberaţi. Unul dintre ei, Valentin Dragolea, a fost condamnat în urmă cu 15 ani în lipsă. Acesta a reuşit însă să se ascundă de poliţişti, fiind prins abia anul trecut în timp ce juca şah într-un parc din Bucureşti. CITEŞTE TOTUL DESPRE PRINDEREA CELUI MAI CĂUTAT CRIMINAL
Mai citeşte:
Acum, după 15 ani, Francisc Kelemen a ajuns să facă afaceri de sute de
mii de euro în domeniul imobiliar şi în energie, dar procurorii l-au reţinut şi a fost
arestat în dosarul mafiei imobiliare.
Prieten vechi şi
partener de afaceri al baştanului Ionelaş, dar şi absolvent al Facultăţii de
Drept, Francisc Kelemen este considerat „creierul” afacerilor prin care au fost
luate şi vândute cu acte false terenuri ale Primăriei Timişoara. Potrivit
procurorilor, Kelemen a avut un rol foarte important în escrocheriile cu
terenuri. Una dintre sarcinile lui a fost de a obţine procurile false din Ungaria prin care boschetarul Barabas Pal
era împuternicit să intabuleze terenurile retrocedate cu acte false. De
asemenea, Kelemen s-a ocupat de traducerea actelor din maghiară în română şi de
intabularea terenurilor, ajutat de funcţionarii de la Cadastru, Petru Turpan şi
Remus Crudu.
Relaţii înalte la notari, funcţionari publici şi în mediul academic

O altă mişcare importantă a lui Kelemen a fost vânzarea terenurilor
între interpuşii din afacere. Pentru această tranzacţie, Kelemen s-a folosit de
o fostă colegă de facultate, notarul Teodora Noţingher. „Notarul Teodora
Noţingher s-a rezumat la a solicita extrasele CF pentru autentificare, fără a
face verificările legale ce se impuneau referitoare la valabilitatea titlului
de proprietate şi fără a solicita procesele verbale de punere în posesie şi
alte acte doveditoare”, arată un document din dosar. Pe lângă relaţiile în
lumea bună a Timişoarei, Francisc Kelemen este cunoscut pentru luxul pe care îl
afişa pe terase şi în cluburile de fiţe. Acesta are în garaj şi o „herghelie”
de cai putere. Surse apropiate inculpatului Kelemen susţin că acesta se plimba
cu un Porche Cayenne şi un Porche Carrera, ambele de peste 200.000 de euro. De
asemenea, Kelemen are o fetiţă cu fiica fostului prorector de la Universitatea
de Vest, Emil Cazan.