Concert Ja Rule, în aşteptarea închisorii
0Rapperul newyorkez va susţine un concert sâmbătă noaptea în clubul timişorean Heaven. Ja Rule vine în Timişoara însoţit de şapte persoane, printre care se numără dansatori, un inginer de sunet şi un bodyguard.
Celebrul cântăreţ american Ja Rule, pe numele său real Jeff Atkins, revine în România. Acesta va cânta sâmbătă la Timişoara, în clubul Heaven. Ja Rule va fi aşteptat în ziua concertului la Aeroport Internaţional „Traian Vuia” de o limuzină Lincoln Town, care îl va duce la Hotelul Boavista. Vedeta va locui în apartamentul penthouse al hotelului deţinut de fostul internaţional Ioan Timofte. „Ja Rule va veni la Timişoara, sâmbătă, cu o cursă Lufthansa. Staful lui numără şapte persoane. Printre ei sunt dansatori, DJ-ul, inginerul de sunet şi chiar bodyguardul personal. Îl vom pune la dispoziţie o limuzină, iar la hotel va sta singur la etaj, într-un apartament penthouse. Noi îi propunem şi un tur al oraşului, să vedem dacă vrea şi el. Urmează să plece duminică la prânz”, ne-au declarat organizatorii evenimentului.
Ja Rule profită de clipele de libertate pe care le are, în aşteptarea pronunţării judecătorului unui tribunal din New York, care urmează să-l trimită în puşcărie pentru următorii doi ani. Ja Rule a fost acuzat de port ilegal de armă şi a pledat vinovat la sfârşitul lunii decembrie, astfel că pedeapsa va fi mult mai mică. Ja Rule a fost lăsat în libertate până la data când se va pronunţa sentinţa, fixată pentru luna martie.
Succes la românce
Ja Rule nu se află pentru prima dată în România. În vara anului trecut a cântat pe litoral, la Braşov şi la Bucureşti. După spectacolul din clubul Le Gaga, din capitală, rapperul a cunoscut-o pe fosta vedetă Playboy, timişoreanca Roxana Ungureanu. Aceasta a dat buzna în vestiare. Ja Rule a invitat-o pe româncă în camera lui de hotel, iar timişoreanca nu a stat prea mult pe gânduri şi a onorat invitaţia împreună cu o prietenă.
Cu arma în maşină
ll În 2007, poliţia i-a percheziţionat limuzina lui Ja Rule după un concert al rapperului Lil Wayne şi a găsit o armă semiautomată. Şi Wayne a fost condamnat la un an de închisoare, tot pentru port ilegal de armă.