Colecţiile Adevărul, la Târgul de carte "Gaudeamus", în Piaţa Operei din Timişoara
0Până la sfârşitul acestei săptămâni, Carvana Gaudeamus va poposi în Piaţa Operei din Timişoara, unde are loc a opta ediţie a târgului de carte omonim. Printre expozanţi se află şi editura Adevărul Holding.
În acest an, Caravana este însoţită de expoziţia itinerantă de fotografie „Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului", o selecţie de 30 de fotografii originale având ca unic personaj cartea. Lucrările aparţin fotografului francez Jean Marc Godes, artist vizual cu un portofoliu impresionant de fotografii dedicate promovării cărţii şi culturii scrise.
În plus, continuă campania de donaţie de carte pentru bibliotecile rurale din Banat. În acest an, proiectul „Cărţile se întorc acasă" are un nou partener: Fundaţia Noua Generaţie, iniţiatoarea campaniei „Ai în plus o carte, dă-o mai departe", care invită părinţii şi copiii să doneze cărţi pentru grădiniţele fără bibliotecă proprie din oraşele şi comunele din România.
Târgul s-a deschis miercuri şi poate fi vizitat în fiecare zi, între orele 11.00 şi 21.00, cu excepţia zilei de duminică, în care programul este 10.00 - 14.00.