Ce părţi din actualul teritoriu al României au fost stăpânite de triburile iranice ale sarmaţilor

0
0
Sarmaţii, aliaţii lui Decebal, pe Columna lui Traian FOTO Wikipedia.org
Sarmaţii, aliaţii lui Decebal, pe Columna lui Traian FOTO Wikipedia.org

În premieră naţională, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara împreună cu Institutul de Arheologie din cadrul Academiei Române, Filiala Iaşi şi sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, organizează un simpozion internaţional dedicat culturii sarmaţilor din Eurasia.

Sarmaţii erau un grup de triburi nomade iranice care au existat în antichitate, prosperând din secolul al V-lea înaintea erei noastre, şi până în secolul al IV-lea după Hristos. 

La apogeul extinderii teritoriale au ocupat stepele dintre Volga, Caucaz şi gurile Dunării.

Triburi izolate de sarmaţi apar şi în Dacia: iazigii – între Dunare şi Tisa şi roxolanii – în zona Moldovei, în secolul al II-lea şi al III-lea după Hristos.

Încă din septembrie 2020, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara şi-a propus organizarea unui simpozion internaţional dedicat culturii sarmaţilor din Eurasia. Însă din cauza pandemiei de SARS-COV2 a tot fost amânat evenimentul pentru anul 2021, fiind însă posibilă organizarea lui abia în vara lui 2022. 

Noua situaţie economico-politică a obligat organizatorii să restrângă subiectul conferinţei, la titlul următor: Sarmaţii şi ceilalţi: culturi nomadice şi sedentare în Europa Centrală şi de Est, în prima jumătate a mileniului I. 

La manifestarea ştiinţifică se vor întâlni peste 50 de participanţi din România, Serbia, Ungaria, Republica Moldova, SUA, Polonia şi Germania, cu interes de cercetare pentru tema evenimentului. 

Sarmaţii FOTO Wikipedia

Limbile iranice de est în primul secol înainte de Hristos FOTO Wikipedia.org

„Conferinţa internaţională – prima de acest fel din România - îşi propune să sprijine comunicarea între specialiştii tineri şi cei consacraţi pentru a discuta despre culturile nomadice şi sedentare din Europa Centrală şi de Est în prima jumătate a mileniului I după Hristos, cu accent principal pe sarmaţi, şi de a dezbate ştiinţific ultimele descoperiri arheologice şi antropologice în domeniu. Abordările diferite vor permite specialiştilor din diverse ţari să facă schimb de cunoştinţe şi abilităţi metodologice pe diverse teme, de istorie, arheologie, antropologie, arheozoologie”, au anunţat cei de la Muzeul Naţional al Banatului.

Specialiştii vor discuta, printre altele, despre cimitire şi comunităţi de sarmaţi din diferite regiuni ale Europei, despre identităţi culturale în Barbaricum pe Dunărea Mijlocie şi Inferioară (în secolele I – IV după Hristos), cât şi despre Sarmaţii şi vecinii lor sciţi, daci şi germanici. 

Sarmaţii FOTO Wikipedia

Sarmaţii în nord-estul Daciei Romane FOTO Wikipedia.org
 

„Timişoara a fost aleasă ca loc propice pentru o astfel de întâlnire ştiinţifică, datorită poziţiei sale între Est şi Vest, fiind situată într-o zonă în care, în vremuri istorice, se ştie că au convieţuit oameni de origine etnică şi stil de viaţă diferit”, mai spun organizatorii.

Muzeul Naţional al Banatului se mândreşte cu o colecţie impresionantă de antichităţi din epoca sarmatică. 
 

Vă mai recomandăm să citiţi:

FOTO Trofeu macabru pentru judecător. De ce şi-a dorit craniul criminalului în serie după rezolvarea cazului

Mumie de crocodil din Egiptul antic, în custodia Muzeului Banatului din Timişoara

Timişoara


Ultimele știri
Cele mai citite