Ce înseamnă să fii ajutor al lui Moş Crăciun: tenişi cu role, păpuşi şi dulciuri pentru copiii condamnaţi la sărăcie
0
Numeroase fundaţii şi organizaţii din Timişoara le pot oferi celor mai puţin norocoşi sărbători fericite. Sărbătorile de iarnă nu sunt motiv de bucurie pentru toţi timişenii. Există foarte multe persoane care, din cauza sărăciei în care trăiesc, nu pot nici măcar să pregătească o masă de Crăciun.
Sunt copii cărora nu are cine să le ofere un cadou, oricât de mic ar fi, şi oameni ai străzii pentru care o masă caldă, într-o zi în care gerul poate crăpa pietre, înseamnă foarte mult. Dacă gândul că puteţi ajuta oameni prin intermediul unor mici contribuţii nu vă este străin, iată câteva moduri de a-i bucura pe cei nevoiaşi.
Ajutor de Moş Crăciun
Pentru al doilea an consecutiv, cei peste 100 de copii fără posibilităţi materiale aflaţi în grija Fundaţiei „Rudolf Walther“ din Timişoara şi-au aşternut dorinţele pe hârtie. Scrisorile nu vor ajunge la Moş Crăciun, însă oricine poate deveni ajutor al bătrânului cu plete dalbe. Tot ce trebuie să facă este să preia, de la fundaţie, una sau mai multe scrisori, în funcţie de posibilităţi, şi mai apoi să cumpere darurile solicitate de micuţi. „Cei mici au dorinţe diferite, unii au cerut prinzătoare de păr, alţii tenişi cu rotile, animăluţe de pluş sau păpuşi. Cel mai scump cadou a fost o bicicletă. Cadourile le-au făcut oameni obişnuiţi, angajaţi ai diferitor firme, nimeni nu a dorit publicitate“, a precizat Otilia Ceapsa, reprezentant însărcinat cu strângerea de fonduri în cadrul fundaţiei.
Pentru ca acţiunea să fie transparentă, ajutorii lui Moş Crăciun sunt chemaţi la o serbare specială. Cadourile lor sunt oferite copiilor, iar cei mici pregătesc în schimb momente artistice. Clubul Lions va continua şi în acest an cu deja cunoscutul program de sărbători. Persoanele fără adăpost vor beneficia de o masă caldă, chiar în prima zi de Crăciun. „Vom pregăti 350 de porţii de mâncare pe care le vom servi celor mai puţin norocoşi“, a menţionat Lucian Iovescu, preşedintele clubului. Potrivit acestuia, oricine poate ajuta la organizarea evenimentului, suma fiind stabilită de donator.
Inimă bună
Campania cu această denumire, organizată de Fundaţia „Bethany“ alături de Mitropolia Banatului, împlineşte 20 de ani de existenţă. Voluntarii îmbrăcaţi în roşu vor fi, din nou, pe străzi în perioada 7 – 9 decembrie, alături de cutiuţele lor sigilate, unde timişorenii pot lăsa o sumă de bani din care se vor cumpăra alimente, provizii medicale şi alte obiecte pentru familii defavorizate, copii şi tineri bolnavi.
„Fiecare donează cât crede, orice leu contează pentru persoanele pe care le ajutăm“, a spus Andreea Popescu, coordonator al voluntarilor.
Cadourile le-au făcut oameni obişnuiţi, angajaţi ai diferitor firme, nimeni nu a dorit publicitate
Otilia Ceapsa, consilier financiar