Carpatair a pierdut un proces pentru bagaje unui client pe care le-a plimbat trei zile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia Matei cere despăgubiri după ce a zburat cu Carpatair
Familia Matei cere despăgubiri după ce a zburat cu Carpatair

Firma Carpatair a pierdut un proces pentru că a ţinut „sechestrate" timp de trei zile bagajele unei familii de timişoreni aflate în vacanţă. Sorin Matei şi soţia sa, Ioana, au solicitat aproape 1.400 de euro companiei Carpatair, pentru trei zile de coşmar trăite în timpul unui concediu planificat să fie de vis în Zakyntos, Grecia.

Cei doi au zburat în septembrie 2009 cu o cursă Carpatair, Timişoara - Grecia, împreună cu fiica lor în vârstă de patru ani, însă când au ajuns pe aeroportul din Grecia, reprezentanţii companiei le-au spus că uşa calei de la bagaje este blocată.

Cei trei au rămas fără haine şi fără medicamentele fetiţei timp de trei zile, iar acum solicită 800 de euro daune materiale şi 600 de euro daune morale. Familia executorului judecătoresc susţine că starea de sănătate a fetiţei s-a înrăutăţit, iar întreaga familie a purtat aceleaşi haine timp de trei zile.

„Decolarea a avut loc cu întârziere, zborul a durat cu 30-40 de minute mai mult decât am fost anunţaţi, pe parcursul zborului avionul a avut un şoc ce s-a repercutat asupra noastră, iar după aproape o oră de la aterizare (care nu s-a desfăşurat în bune condiţii) am fost anunţaţi că nu se poate deschide uşa de la cala de bagaje", se arată în plângerea făcută de familia Matei, aflată la dosarul civil aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara.

Familia executorului judecătoresc susţine că starea de sănătate a fetiţei s-a înrăutăţit, iar întreaga familie a purtat aceleaşi haine timp de trei zile, fiind nevoită să cheltuiască peste 250 de euro ca să îşi cumpere obiectele strict necesare igienei corporale.

Firma Carpatair s-a oferit să-i despăgubească cu 150 de euro, refuzând însă o înţelegere amiabilă pentru 1.400 de euro cu familia Materi, care a apelat la instanţa de judecată. Reprezentanţii Carpatair susţin că nu se fac vinovaţi de ruinarea primei părţi a vacanţei familiei Matei, deoarece aceştia locuiau într-un hotel de cinci stele şi aveau masa asigurată.

"Vă rugăm să constataţi că, deşi reclamaţii susţin că nu s-au putut bucura de cele două zile de concediu, aceştia au fost cazaţi la hotelul de cinci stele unde aveau rezervare, au luat masa la restaurantul unde aveau rezarvare, deşi nu s-a putut pune în discuţie plata celor două zile în care aceştia nu "s-au bucurat" de concediu să fie pus în sarcina pârâtei", se arată în documentele depuse de Carpatair la dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara.

image
image

Plateste o rata mai mica prin creditul ipotecar de la OTP Bank, la o dobanda de 4.99%

image
image

Vrei rate mai mici la credit? Afla cum iti poti refinanta creditul la o dobanda de 4.99%

image
image

Refinanteaza-ti creditul cu o dobanda de numai 4,99% pana pe 31 martie la OTP Bank

image
image
image
image
image

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite