Bătrânul de 78 de ani care a violat o fetiţă după ce a ademenit-o cu o pereche de role rămâne în arest. „Starea acestuia de sănătate nu reduce pericolul social“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Bărbatul de 78 de ani din Timiş care a violat o copilă de 10 ani a cerut judecarea în arest la domiciliu, invocând probleme cardiace. Instanţa a apreciat că o măsură mai uşoară ar crea un sentiment de insecuritate asupra ordinii publice şi i-a respins cererea.

Dumitru R. este obligat să aştepte în Penitenciarul Timişoara, pronunţarea unei sentinţe în procesul în care, în prezent, este judecat pentru viol.

Faptele care l-au trimis după gratii s-au întâmplat  în 2017. Bărbatul a văzut-o pe copilă pe role şi a abordat-o . I-a spus că are acasă o pereche de role noi pe care ar vrea să i le ofere cadou. Micuţa l-a urmat la domiciliu, acolo unde bătrânul a abuzat-o sexual. 

De ruşine, fetiţa a ţinut secret coşmarul său timp de doi ani, până când, într-o zi, a cerut să meragă la psihilog, iar faptele bărbatului au ieşit la lumină.

„În cursul lunii iulie 2017, pe raza localităţii Săcălaz, sub pretextul dăruirii unei perechi de role, a ademenit-o pe minora O. A.E. la domiciliul său (...) din localitate, unde prin utilizarea de ameninţări şi bruscări şi profitând de vârsta fragedă a persoanei vătămate (aproximativ 10-11 ani), a întreţinut cu aceasta un raport sexual normal, penetrând-o pe minoră cu penisul în vagin neexistând un consimţământ valabil din partea minorei”, se arată în  considerentele deciziei 450C /2019, pronunţată de Tribunalul Timiş (www.rolii.ro).

Pe 3 aprilie 2019, bărbatul a fost arestat preventiv, iar pe 22 aprilie s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Instanţa îl consideră încă un pericolul social

Bătrânul şi-a recunoscut fapta, dar mizat pe faptul că va scăpa reperde pe considerente de vârstă.

La prima dintre solicitările de schimbare a măsurii preventive cu arestul la domiciliu, avocatul bărbatului a învocat, pe lângă vârsta înaintată, starea precară de sănătate a bărbatului. 

"Cu toate acestea, judecătorul de cameră preliminară a constatat că inculpatul deşi a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că suferă de anumite afecţiuni cardiace, starea acestuia de sănătate nu reduce pericolul social pe care îl reprezintă raportat la presupusa infracţiunea săvârşită", se arată în  considerentele primei decizii de respingere a solocitării pronunţată de Tribunalul Timiş (rolii.ro).

Judecătorul de cameră preliminară aconsiderat că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse şi necesară pentru realizarea scopului urmărit, acela de izolare a inculpatului de restul societăţii, pentru a-l împiedica pe acesta să comită, în continuare, infracţiuni de natură similară.

Decizia de respingere a schimbării măsurii preventive a fost atacată cu apel printr-o sentinţă definitivă a Tribunalului Timiş din 29 septembrie, lui Dumitru R  i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva  precedentei decizii nefavorabile pronunţată de  Judecătoria Timişoara, astfel că bărbatul îşi aşteaptă sentinţa pentru viol după gratii. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite