Avocatul directoarei arestate în dosarul „şpagă la Finanţe” le aduce acuzaţii grave procurorilor DNA
Daniel Sabou, avocatul Gabrielei Ionescu, fosta directoare adjunctă a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, susţine că modul în care au fost obţinute probele pe baza cărora a fost arestată clienta sa, sunt cel puţin dubioase.
Gabriela Ionescu a fost arestată înainte de Crăciun, după ce procurorii DNA au descins în biroul acesteia de la Finanţe şi în vila din localitatea Moşniţa Nouă. Avocatul Gabrielei Ionescu, Daniel Sabou, susţine însă că probele în baza cărora a fost arestată clienta sa sunt nelegale. „Denunţul împotriva doamnei Ionescu a fost depus în octombrie 2011, iar interceptările s-au făcut încă din februarie 2011. Nu înţeleg cum poate fi posibil aşa ceva. Arestarea este netemeinică şi nelegală”, a spus avocatul. La rândul lor, procurorii DNA, nu vor să facă niciun fel de comentariu pe această temă. „Verificarea legalităţii probelor o face instanţa. În rest, nu avem ce comenta”, a spus şeful DNA Timişoara, Tamaş Shiffbeck. Dosarul în care este anchetată Gabriela Ionescu şi concubinul ei, Dinu Călin, pentru că ar fi primit şpagă 88.000 de lei, este încă în cercetări.























































