Autostrada Arad-Timișoara, gata pe jumătate sau deloc. Anca Boagiu către constructori: "Ori lucraţi serios, ori ni se despart drumurile"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul pentru autostrada Arad-Timişoara arată că, până la sfârşitul acestui an, tronsonul trebuie dat în folosinţă. Constructorii avertizează însă că au apărut lucrări neprevăzute şi darea în folosinţă este pusă sub semnul întrebării.

„Sunt câteva soluţii corective. De exemplu, stabilizarea cu un anumit material sau  blocaj de piatră, care nu erau prevăzute în proiectul iniţial. Noi am licitat în baza unui proiect în care nu era inclusă această soluţie”, a spus reprezentantul constructorilor, Rogelio Sabate.

Prezent la Timişoara, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, s-a răstit la constructori, pe care i-a acuzat că încearcă să găsească tot felul de motive pentru care să necesite costuri suplimentare. „Din punct de vedere al ministerului, chiar nu mai aveţi ce să reproşaţi pentru că în ultimele şapte luni am rezolvat absolut tot. Încetaţi să mai inventaţi pricină de oprit contractele. Ori lucraţi serios, aşa cum lucraţi la dumneavoastră acasă (n.r. în străinătate), ori ni se despart drumurile. Sunt nişte obiceiuri proaste, tot felul de minuni pentru a se întârzia lucrările”, a spus Anca Boagiu, care a solicitat până săptămâna viitoare şi un raport cu cheltuielile suplimentare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite