Accident pe podul din Freidorf: o gravidă a ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vinovat de producerea accidentului este şoferul unui camion, care nu s-a asigurat în momentul unei depăşiri şi a tăiat calea victimei.

Accidentul a avut loc în această dimineaţă pe podul de pe strada Polonă, din cartierul Freidorf. Conform poliţiştilor, şoferul unui autocamion, din Dumbrăviţa, a încercat o manevră de depăşire pe pod şi a lovit o maşină mică, care a fost proiectată în parapeţi.

„Şoferul camionului nu s-a asigurat la schimbarea bandei de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 33 de ani, care s-a dovedit că este gravidă în luna a patra”, a declarat Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt la IPJ Timiş.

Femeia a fost transportată la spital pentru analize suplimentare, având în vedere că este însărcinată.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite