Cristian Mungiu, cel mai în vogă regizor român: „Anul acesta nu aduc Oscarul. Nu e un film pe gustul americanilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Mungiu a primit o distincţie de la primarul Nicolae Robu FOTO Adevărul
Cristian Mungiu a primit o distincţie de la primarul Nicolae Robu FOTO Adevărul

Cristian Mungiu a venit la Timişoara, pentru promovarea ultimului său film, „După dealuri”. Deşi Sala Capitol a fost arhiplină, condiţiile de vizionare nu s-au ridicat la nivelul filmului.

Cristian Mungiu, cel mai titrat regizor din România, a revenit la Timişoara după 23 de ani. Ultima dată, ieşeanul a vizitat capitala Banatului cu o lună înainte de izbucnirea Revoluţiei din 1989. Atunci era un tânăr ziarist la Opinia Studenţească. De această dată, Cristian Mungiu a venit să promoveze filmul „După dealuri”, care a luat două premii importante la Cannes: pentru scenariu şi interprtarea actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur.

Cristian Mungiu revine astfel în atenţia publicului după cinci ani de la trofeul Palm d’Or primit pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. În ciuda interesului arătat de publicul autohton, cu peste 36.000 de spectatori, Mungiu nu este nemulţumit de "box office"-ul românesc.

„Proiecţia nu este prea bine primită în România. Statistic vorbind, nu a venit multă lume. Există oraşe mari unde nici nu există cinematografe. E clar că interesul este mult mai mare pe plan internaţional. Deja rulează în peste 40 de ţări”, a declarat Mungiu.

„Avem un public de mall”

Cristian Mungiu susţine că mall-urile unde sunt„multiplexurile” sunt benefice, pentru că au condiţii civilizate, dar a schimbat percepţia de a vedea un film.

„S-a pierdut obiceiul social de a merge şi a vedea un film. Acum totul este distracţie. Dar filmul e mai mult decât atât. Publicul de film este public de mall. Noi avem un public generalist, global, sedus de limbaj de enterteinment. Nu contest, trebuie să fie distracţie, dar trebuie să existe şi diversitate. Plus că oamenii nu se înghesuie în cinema, pentru că se duc acasă, downloadează filmul de pe net, îşi ia popcornul şi stă în fotoliu. E trist ce se întâmplă”, a mai afirmat Cristian Mungiu.

„După dealuri” este filmul propus de România la Oscar şi nominalizat pentru scenariu la Premiile Academiei Europene de Film. Unii s-au grăbit deja să afirme că are şanse la premiile Oscar, dar regizorul filmului rămâne cu picioarele pe pământ.

“Anul acesta nu aduc Oscarul. Poate cu altă ocazie. Avem foarte puţine şanse la Oscar pentru că nu facem filme pe gustul americanilor. România îl va propune, dar îl aruncăm ca pe o piatră în apă”, a spus Cristian Mungiu.

Un cinema improvizat

Timişorenii s-au înghesuit la Sala Capitol să vadă filmul “După dealuri”, însă nu au avut parte de condiţii civilizate de proiecţie, având în vedere că sala Filarmonicii Banatul nu mai este de mult cinematograf. Astfel, s-a improvizat un ecran mobil, de dimensiuni prea mici pentru pretenţiile acestui film.

„Filmul se vede impecabil cu excepţia României, unde avem condiţii de cămin cultural în unele cinematografe", a punctat regizorul.

Cât despre film, Mungiu a ţinut să spună: “Am aşteptat şase ani de la evenimentele de la Tanacu, pentru că în aceea perioadă toată presa din România a tratat subiectul sub aspectul senzaţionalului, profund superficial, într-o manieră tabloidă. Este un film despre ispită, lipsă de educaţie şi superstiţii”.

Mesaj pentru candidatele la Capitala Culturală Europeană

Cristian Mungiu vine dintr-un oraş care şi-a depus candidatura pentru Capitala Culturală Europeană, aidoma Timişoarei. Artistul susţine însă că bătălia nu trebuie să se dea între cele două oraşe.

“Noi trebuie să ajungem la nivelul celor din Occident. Este nevoie de un alt standard de civilizaţie. Altfel ne batem noi între satele noastre”, a spus Mungiu.

Regizorul a primit din partea primarului Nicolae Robu cea mai importantă distincţie a oraşului Timişoara.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite