A fost odată derby: avancronica unui meci care în trecut decidea campioana
0Timişoara şi Galaţi îşi disputau în urmă cu trei ani supremaţia în fotbalul românesc. Acum echipele din ambele oraşe se află în a doua jumătate a clasamentului Ligii 1. Pentru bănăţenii antrenaţi de Aurel Şunda, victoria este singura opţiune în meciul de luni.
În sezonul 2010 - 2011 al primei divizii, cele două echipe aveau să termine campionatul pe primele două locuri ale clasamentului. Meciul decisiv a fost la Galaţi, în retur, când gazdele s-au impus cu 2-1 şi au făcut pasul decisiv spre titlu. Însă până atunci, în noiembrie 2010, timişorenii câştigau clar pe teren propriu, scor 2-0, prin golurile înscrise de slovacul Marian Cisovsky şi sârbul Stefan Nikolic, aflat atunci la primul său gol în Liga 1.
Acum, ACS Poli se află pe locul 11 înaintea etapei din acest weekend, cu 16 puncte adunate în 13 etape. Oţelul are cu două puncte mai puţin, fiind chiar deasupra liniei roşii care separă echipele aflate pe poziţii retrogradabile faţă de restul clasamentului din Liga 1.
Antrenorul Aurel Şunda nu se poate baza pe o serie de jucători importanţi, care vor absenta de la meicul cu Oţelul fie din cauza cartonaşelor, fie din motive medicale: Nuno Claro, Nohai, Trandu, Keita, Poparadu şi Gorobsov sunt indisponibili. „Am încredere în echipa noastră şi în tot lotul ce-l avem la dispoziţie, chiar dacă avem mai mulţi jucători suspendaţi şi accidentaţi. Sunt convins că vom da tot ce e mai bun din noi pentru a câştiga cele trei puncte, foarte importante pentru noi. Prima şansă o avem noi, mă bazez pe jucătorii pe care-i avem la dispoziţie”, a spus tehnicianul bănăţean.
De partea cealaltă, gălăţenii vin la Timişoara cu un nou antrenor, după demiterea lui Ionuţ Badea. Noul tehnician este neamţul Ewald Lienen, are 59 de ani, iar ultima echipă pe care a antrenat-o este AEK Atena, de la care a plecat în aprilie 2013. Tehnicianul va avea doi colaboratori germani, un secund şi un preparator fizic. Lienen a pregătit în Germania echipe ca Duisburg, FC Köln, Borussia Mönchengladbach, Hannover 96 sau München 1860.
„Are un stil german, anglo-saxon, de fapt şi Dorinel Munteanu a implementat acolo un stil nemţesc, nu e o noutate pentru cei de la Oţelul. Se pot schimba multe, fiecare antrenor are filozofia lui. O echipă se construieşte în mult timp, dar se poate distruge în scurt timp”, a delcarat Aurel Şunda, întrebat despre omologul său de pe banca echipei gălăţene.
Partida dintre ACS Poli Timişoara şi Oţelul Galaţi este programată luni, de la ora 19.30, pe stadionul „Dan Păltinişanu”.
Citeşte şi:
VIDEO Petrolul Ploieşti – ACS Poli Timişoara 0-0: Un egal nesperat pentru echipa lui Şunda
Duelul golgeterilor, câştigat de Eric. Pandurii Târgu Jiu învinge cu 3-2 la Timişoara