Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. „Din ce în ce mai puţini consideră a fi important să aducă un omagiu memoriei martirilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a strâns aproximativ 1.500 de maghiari la Monumentul Martirilor Secui din Târgu Mureş FOTO:Ana Gajdo
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a strâns aproximativ 1.500 de maghiari la Monumentul Martirilor Secui din Târgu Mureş FOTO:Ana Gajdo

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost marcată în linişte la Târgu Mureş. Şi în acest an  formaţiunile politice maghiare din oraş au avut şi manifestări separate. Dacă la statuia lui Petofi manifestările au fost organizate de Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, unde s-au adunat circa 250 de persoane, la cea organizată de UDMR la Monumentul Martirilor Secui s-au strâns circa 1.500 de maghiari.

Manifestări organizate de UDMR

UDMR Mureş a organizat mai multe manifestări care au debutat la ora 12.00 cu depuneri de coroane la placa comemorativă a generalului Bem Jozsef, din Piaţa Bernady. De la ora 16.00 la Monumentul Secuilor Martiri au fost depuse coroane de flori şi au fost citite şi mesajele premierilor României şi Ungariei, Victor Ponta, respectiv Orban Viktor. La manifestarea de la Monumentul Eroilor Secui s-au strâns aproximativ 1.500 de maghiari, mult prea puţini în opinia preşedintelui UDMR Târgu Mureş, Peti Andras.

Mures

„În 1875 s-a dezvelit acest Monument al Secuilor Martiri, exact acum 140 de ani, şi citind ziarele vremii mi-am dat seama că atunci în Târgu Mureş erau mult mai puţini locuitori, dar au participat mai multe mii de persoane. Din păcate condiţiile exterioare, mediul politic, nu ştiu ce..., dăunează foarte grav asupra intenţiei comunităţii de a se manifesta prin această modalitate, de a veni în public şi de a-şi manifesta doleanţa pentru libertate”, a spus acesta.

Peti a mai declarat că probabil anumite promisiuni neîndeplinite ale politicienilor maghiari îi fac pe oameni să nu mai fie atât de prezenţi la sărbători. „Din ce în ce mai puţini consideră a fi important să aducă un omagiu memoriei martirilor căzuţi pentru libertatea ungurilor, mulţi consideră că e suficient să fie alături sufleteşte alături de noi şi nu consideră importantă prezenţa la astfel de evenimente....Cei 25 de ani care probabil după o nouă libertate foarte multe vise nu s-au realizat şi poate acesta este motivul…”, a spus preşedintele UDMR Târgu Mureş.

Borbely a anunţat venirea lui Petre Roman şi Emil Constantinescu la Târgu Mureş, pe 20 martie

Deputatul UDMR de Mureş Borbely Laszlo consideră că numai dialogul dintre români şi maghiari poate aduce pace socială. Borbely  a anunţat în acest sens pentru data de 20 martie, când se împlinesc 25 de la „Martie Negru”, participarea la seminarul dedicat acestui eveniment, pe care deputatul îl organizează la Târgu Mureş, prezenţa lui Emil Constantinescu şi a lui Petre Roman.

Mures

„Trebuie să avem un dialog, români, maghiari toţi cei care aici vrem binele Ardealului, vrem binele României. Nu este nici un fel de problemă dacă noi, cei din Ardeal avem unele comemorări care ţin de această zonă a României. Asta nu înseamnă că e separatism,  înseamnă că fiecare are tradiţia lui prin diferitele regiuni ale României, are sărbătorile lui proprii. Deci acesta este mesajul meu: haideţi să punem de-o parte ce ne desparte şi haideţi să vedem cum găsim o cale prin care şi românilor, şi maghiarilor şi tuturor să le fie mai bine!”, a spus Borbely.

Seria de manifestări organizate de UDMR a continuat la ora 18.00 cu spectacolul „Carte şi candelă”, la Palatul Culturii.
 
PPMT a comemorat la statuia lui Petofi Sandor

În jurul orei 14.00 aproximativ 250 de persoane s-au adunat la statuia lui Petofi Sandor. Au fost depuse coroane de flori şi au fost ţinute discursuri. Consulul Ungariei la Miercurea Ciuc, Lukacs Bence Akos, a dat citire mesajului premierului ungar Viktor Orban.

Mures

Sandor Krisztina, preşedintele executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, prezentă la Târgu Mureş, spune că această zi a stat în umbra celei de 10 martie (când marşul secuilor nu a primit autorizaţie de la autorităţile locale din cauza evenimentelor din anii trecuţi, când extremişti maghiari au scandat împotriva românilor-n.r.) şi le-a ceut maghiarilor „mai mult curaj”.

Mures

„15 Martie e Ziua naţională a tuturor maghiarilor şi este o zi în care rolul cel mai important îl joacă Libertatea şi această expresie ce înseamnă pentru toţi maghiarii care trăiesc fie în Ungaria, fie peste hotarele ţării-mamă.  Oricum eu cred că Petofi (...) şi ceilalţi eroi ai Revoluţiei de la 1848 ne oferă şi astăzi un simbol de curaj şi este o ocazie bună pentru a ne întări în ceea ce credem şi pentru a ne analiza situaţia în care suntem astăzi în România. Şi aici mă refer, în mod concret, la ceea ce s-a întâmplat pe 10 Martie la Târgu Mureş şi la faptul că nu ne-a fost îngăduit să comemorăm Ziua Secuilor Martiri şi nu ne-a fost îngăduit de către primarul de la Târgu Mureş să facem un marş paşnic, de altfel. Este o zi care este marcată de umbra zilei de 10 Martie, dar este o zi în care şi sărbătorim”, a declarat aceasta presei de limba română.

Citiţi şi

15 martie la Cluj: manifestări dedicate Zilei Maghiarilor şi marş al Noii Drepte
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite