Vremea se răcește! Gecile groase, ghetele și umbrelele sunt obligatorii în perioada următoare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii anunță câ vremea se va răci în toată țara. În Mureș, temperaturile vor scădea, păstrând trendul național.

Începând de astăzi și până miercuri dimineaţă, temperaturile vor scădea de la 17-18 grade la 6-7 grade în toată ţara. În plus, în toate județele va ploua şi va bate vântul, iar în zona de munte munte şi izolat, în vestul, centrul şi nordul ţării, va ninge.

Conform specialiștilor de pe site-ul meteo.ro, maximele termice în următoarele zile nu vor depăși 9 grade Celsius. Cea mai rece zi a săptămânii următoare va fi cea de marți, cu o maximă de numai 3 grade Celsius. Vremea se va încălzi ușor începând de joi, dar ploile nu se vor opri. Foarte probabil, la Mureș va ploua zilnic în următoarele 5-6 zile.


În condițiile acestea, ne putem pregăti cum se cuvine de sezonul rece, iar hainele groase și accesoriile tipice iernii vor trebui scoase de la naftalină. Foarte probabil, iarna aceasta va fi cea mai grea din ultimii ani, lucru confirmat până și de președintele Traian Băsescu. Acesta a avertizat autoritățile locale că trebuie să rezolve problema termoficării și a deszăpezirilor, întrucât populația va avea de suferit din cauza condițiilor climaterice extreme.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite