Vizi Imre continuă la Vocea României! A fost păstrat în concurs de Marius Moga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mureşeanul a făcut show la Vocea României (foto:http://vocearomaniei.protv.ro)
Mureşeanul a făcut show la Vocea României (foto:http://vocearomaniei.protv.ro)

Vizi Imre continuă cursa pentru câştigarea concursului ”Vocea României”, în urma show-ului live de aseară, difuzat de ProTV. Cezar Dometi a părăsit competiţia, iar Vizi Imre şi Robert Reamzy au intrat la decizia antrenorului. Marius Moga a ales să-l salveze pe artistul mureşean.

Considerat unul dintre cei mai simpatici concurenţi, mureşeanul a cântat piesa "Knocking on heaven's door", a trupei Guns N'Roses, şi a smuls ropote de aplauze în sală şi complimente de la antrenori, chiar dacă nu făcea parte din echipa lor. "Meriţi să fii Vocea României", i-a spus Marius Moga la finalul interpretării.

Sunt fericit că sunt aici, am cunoscut oameni speciali, extraordinari, iar colaborările muzicale de aici sunt minunate. Pot spune că prezenţa mea la Vocea României este experienţa vieţii mele”, a declarat mureşeanul în timpul emisiunii de aseară.

Muzica, tradiţie de familie

Mama era cântăreaţă de muzică populară iar tata dansator de dansuri populare. Cântam de mic prin casă, încercam să recunosc diferite instrumente şi o intrebam mereu pe mama ce sunete se aud pe diferite casete”, povesteşte artistul. Vizi Imre s-a apucat serios de muzică în liceu, la 14 ani, când a început studiul la chitara pe care o primise de ziua lui, când împlinise 9 ani.  „În liceu făceam parte dintr-o trupă de dansuri populare şi activam în trei formaţii: Titan, o trupă de  pop rock, Empty Dreamn, o formaţie de gothic metal în limba engleză şi o altă trupă cu care cântam la un restaurant din Reghin de la manele până la pop rock”, spune Vizi. La îndemnul părinţilor , dar mai ales de frica încorporării în armată, tânărul a dat admitere la Conservatorul din Cluj Napoca.

Muzica este totul pentru el: vocaţia, viaţa, hobby-ul lui. Vrea să devină un star cunoscut pe plan mondial, iar peste cinci ani se vede într-un turneu cel puţin european.

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite