Trei mureşeni, blocaţi într-o peşteră din Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bărbaţi sunt izolaţi de aseară în Peştera Huda lui Papară, din comuna Sălciua. Aceştia vizitau peştera, dar din cauza ploilor, au rămas izolaţi. Turiştii nu au fost găsiţi încă de echipele de salvare.

UPDATE ora 10.50: Cei trei bărbaţi sunt din Târgu Mureş. Sunt izolaţi în peşteră un student de 23 de ani, un profesor universitar de 34 de ani şi un topograf de 51 de ani. Aceştia sunt de la Facultatea de Geografie, din cadrul Universităţii Dimitrie Cantemir din Târgu Mureş.

„Intervenţia este foarte dificilă, se face doar cu mijloace specifice. Din cauza debitului mare de apă, accesul în peşteră este dificil. S-a intervenit cu zece echipaje, acum sunt înăuntru trei echipaje“, a spus Cornel Oprişa, prim adjunct al inspectorului şef  al ISU Alba, prezent la faţa locului. Acesta a precizat că urmează să sosească şi salvamontişti de la Bihor şi Arad pentru a-i ajuta în căutări.

Cei trei bărbaţi dispăruţi fac parte dintr-un grud de zece persoane care desfăşurau în zonă o cercetare. Un al patrulea bărbat a reuşit să se salveze.  

UPDATE ora 10.00: Pentru găsirea turiştilor au intervenit pe tot parcursul nopţii un număr ridicat de persoane: din judeţul Alba - ISU Alba - 2 ofiţeri şi 6 subofiţeri cu 2 autospeciale şi 1 cort; Salvamont Alba cu 11 salvatori montani; Poliţia Oraşului Baia de Arieş cu 5 poliţişti; din judeţul Cluj – ISU Cluj – 1 subofiţer, 1 maşină medicală de urgenţă; Salvaspeo Cluj cu 9 salvatori montani şi din judeţul Bihor – Salvaspeo Bihor cu 8 salvatori montani; 2 ambulanţe.

„Vor acorda sprijin Salvaspeo Arad şi Hunedoara, iar la nevoie se va deplasa o ambulanţă SMURD cu medic de urgenţe de la ISU Cluj. Cooperarea şi coordonarea forţelor angrenate la faţa locului este asigurată de lt.col. Oprişa Cornel prim adjunct al inspectorului şef al ISU Alba şi specialişti Salvaspeo“, a afrimat Alina Bălaş.

„Am fost informaţi aseară în jurul orei 22.45. Se pare că au rămas izolaţi în peşteră din cauza apelor care au crescut în urma ploii abundente de ieri. Din păcate cei trei bărbaţi nu au fost găsiţi încă“, a spus Alina Bălaş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

Angajaţii instituţiei continuă căutările şi speră să îi găsească pe turişti cât mai repede posibil.

Peştera Huda lui Papară este cea mai lungă, cea mai denivelată şi cea mai dificilă din Munţii Trascăului. De asemenea, are cel mai lung curs subteran de apă, cu cel mai mare debit şi cu cea mai mare cascadă. În urma cercetărilor realizate de speologi s-a stabilit că peştera deţine şi cea mai mare colonie de lilieci din Europa.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite