Târgu-Mureş: UPDATE Ucigaşul femeii din Adămuş obişnuia să bea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit localnicilor din comuna Adămuş, ucigaşul femeii de 77 de ani din satul Herepea obişnuia să consume alcool. Agresorul riscă o condamnare între 15 şi 25 de ani de închisoare.

Localnicii din satul Herepea, comuna Adămuş sunt îngroziţi de cele păţite de vecina lor, Maria Bleza, de 77 de ani, găsită decedată în casa sa.
Victima era văduvă de câtiva ani şi locuia singură.

"Venise din Bucureşti după ce i-a murit soţul, care lucrase în Poliţie. Deoarace era originară din acest sat, femeia şi-a cumpărat o casă aici. Satul e răsfirat, are doar vreo 15 case, aflate la mare distranţă una de alta. În zonă sunt multe livezi, iar femeia făcea ţuică, pe care o şi vindea celor care veneau pe la dânsa şi probabil de aici i s-a tras nenorocirea, pentru că cel care a omorât-o obişnuia să bea", spune Dinu Moldovan, învăţătorul comunei Adămuş.

Potrivit acestuia, agresorul femeii, Ioan Blana, lucra ca şi îngrijitor la o fermă de animale ce-i aparţine preotului din satul Şilea, din judeţul Alba, aflat la trei kilometri distanţă. "Şeful de post mi-a zis că au găsit-o pe femeie dezbrăcată în casă şi lovită cu cuţitul în inimă. Mi-a spus că l-au prins pe agresor, care spunea că nu-şi aminteşte nimic pentru că era beat", spune învăţătorul.

Victima avea doi copii, fiecare cu familia lui, care locuiesc în prezent la Bucureşti. Ei vor venii acum acasă să-şi îngroape mama. Agresorul riscă o pedeapsă între 15 şi 25 de ani.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

logo ads
Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite