Târgu-Mureş: Descinderi la două locuinţe din Târgu-Mureş în căutarea unor interlopi
0Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov efectuează percheziţii la două locuinţe din Târgu-Mureş, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, constituit din 16 persoane şi coordonat de Cheţea Ştefan, 34 de ani, din Braşov şi Roşca Radu Cristian, 32 de ani, din Bucureşti.
Simultan, sunt efectuate 20 de percheziţii în Braşov(12), Bucureşti(3), Deva(1), Râşnov(2), Zărneşti(1) şi Medgidia(1).
Roşca Radu Cristian este cunoscut ca lider al grupării „Sportivilor", fiind trimis în judecată de către procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti în cursul anului 2006, pentru săvîrşirea de infracţiuni de violenţă.
Activitatea infracţională a grupului era structurată pe două paliere infracţionale, membrii grupării fiind specializaţi în săvârşirea de infracţiuni informatice, fraude cu cărţi de credit, precum şi de infracţiuni de violenţă sau contra patrimoniului.
Preocupările infracţionale ale învinuiţilor au vizat pe de o parte săvârşirea de infracţiuni de violenţă, lipsire de libertate şi şantaj, în vederea obţinerii unor importante sume de bani.
Cu titlu de exemplu, in noaptea de 28/29.01.2011, una din partile vatamate a fost lipsită de libertate, fiind ţinută timp de mai multe ore la locuinta invinuitului Cotos Adrian, din Brasov.
Victima a fost agresată, prin aplicarea de lovituri repetate cu corpuri contondente, învinuiţii încercând chiar strangularea sau electrocutarea acesteia, pentru a o determina sa le plătească suma de 25.000 euro.
O altă victimă a fost ameninţată cu un pistol şi lovită în mod repetat de catre învinuiţi, în timp ce se afla in locuinţa sa, pentru a plati suma de 30 000 euro.
Învinuiţii s-au implicat şi în activităţi de skimming şi de montare a unor dispozitive artizanale pentru controlul jocurilor electronice de tip „video multigame HOT SPOT", sens în care gruparea infracţională din Braşov a apelat la liderii grupării „Sportivilor" din mun. Bucureşti.
In cursul lunii februarie 2011, prin montarea şi folosirea unui astfel de dispozitiv la un aparat de jocuri instalat in incinta unui bar din mun. Braşov, învinuitul Cheţea Ştefan a generat un câştig de 12.000 lei.
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov au fost conduse pentru audiere 22 de persoane.
Cercetările au fost efectuate împreună cu poliţişti din cadrul B.C.C.O. Braşov, BCCO Bucureşti, Constanţa, Mureş, SCCO Hunedoara şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul IPJ Braşov, Poliţia mun. Braşov.
Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către SRI si DSOI.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: