Târgu-Mureş: Condiţii mai aspre pentru acordarea ajutorului social

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care au mai multe locuinţe, deţijn terenuri agricole mari sau nu vor să muncească rămân fără ajutor social. Condiţiile mai aspre de acordare a ajutorului social vor reduce numărul solicitanţilor cu aproximativ 20%.

Numărul mureşenilor care primesc ajutor social va scădea cu aproximativ 20%, din cauza condiţiilor mai aspre de acordare a acestor sume. Legislaţia în domeniu s-a modificat din acest an, astfel că plata ajutoarelor sociale se va face de către Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale.

„Primăria va trimite dosarele către Agenţia pentru Prestaţii Sociale, care va da decizia de acordare a ajutorului social. Plata sumelor urmează să se facă prin virament bancar, prin poştă sau pe card”, a precizat Cristian Răduţ, director executiv al AJPS Mureş.

Condiţii de primire

Dacă în 2010 existau circa 8.200 de dosare pentru acordarea ajutorului social, numărul acestora va scădea în acest an. Cei mai afectaţi vor fi cei din mediul rural, pentru că, potrivit noii legi, nu vor mai primi ajutor social cei care deţin peste 1000 de mp de teren în zona urbană şi 2000 de mp în zona rurală.

Fără ajutor social rămân şi cei care au două hectare de teren arabil şi fâneţe, un hectare de pădure sau vii, livezi şi grădini de flori. Cei care au mai mult de trei vaci, cinci porci, 20 de oi şi doi cai îşi pot lua adio de la ajutorul social.

Tot fără bani rămân şi cei care nu vor să muncească. „AJOFM ne va înştinţa dacă solicitanţii au refuzat ocuparea unui loc de muncă, pentru că dacă fac acest lucru rămân fără ajutor social”, a spus Marta Maior, Şef Serviciu Asistenţă Socială din Primăria Târgu-Mureş.

Valoarea ajutorului social este de 125 de lei pentru o persoană, 225 lei pentru două, 313 lei pentru trei persoane, 390 lei pentru patru persoane şi 462 de lei pentru cinci persoane. În Târgu-Mureş sunt aproximativ 200 de benficiari de ajutor social. 

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite