Târgu-Mureş: Condamnaţi la moarte, în chinuri
0Pacienţii care vor transplant medular trebuie să suporte cheltuielile din propriul buzunar. Centrul de Transplant Medular din Târgu-Mureş nu mai are fonduri pentru operaţii, astfel că pacienţii sunt nevoiţi să se descurce pe banii lor.
„Am aflat că am cancer în mai anul trecut. Ai impresia că ţie nu ţi se poate întâmpla niciodată. Aveam febră şi dureri musculare, simptome ale unei uşoare gripe şi analizele au arătat că am cancer. După o astfel de experienţă îţi dai seama cât de mult trebuie să preţuieşti viaţa“, povesteşte Alina Adornoi, în vârstă de 26 de ani, din Constanţa. A venit la spitalul din Mureş cu o dorinţă uriaşă de lupta cu boala.
„După un an de citostatice, boala a intrat în remisie. Ca să fiu sigură că nu va recidiva, m-am programat pentru transplant. Am trecut prin momente grele, dar cu ajutorul doctorilor şi al părinţilor am luptat. Primul lucru pe care îl voi face când voi ieşi din spital va fi o plimbare pe malul mării“, spune Alina. Operaţia de transplant medular a fost un succes, iar acum tânăra aşteaptă să plece acasă.
Şi-a plătit singur tratamentul
La fel ca ea este şi Bogdan Gherasim, de 25 de ani. Ca să fie sigur că pleacă pe picioarele lui acasă, la Iaşi, tânărul a scos bani grei din buzunar pentru medicamentele pre şi post operatorii.
„Mi-am comandat medicamentele pe internet, din Germania, pentru că în ţară nu se găsesc. Au fost destul de scumpe, dar mă bucur totuşi că transplantul a fost făcut din bani proveniţi din programul naţional. Am fost diagnosticat anul trecut şi am venit aici, din Iaşi, ca să mă pot face bine“, spune Bogdan Gherasim.
40 de bolnavi pe listele de aşteptare
Cei doi tineri se pot considera norocoşi, pentru că au avut posibilitatea financiară să îşi cumpere medicamentele şi să scape cu bine. Dar alţi 40 de pacienţi, care sunt acum pe listele de aşteptare, nici nu au curajul să viseze la asemenea sume de bani.
„Sunt în aşteptare pentru transplant în jur de 40 de oameni. La acest moment lucrăm încă pe baza fondurilor pe care le mai avem, pentru că abia în luna iunie vom afla câţi bani vor fi alocaţi prin Programul Naţional pentru Transplant. Mă tem că, în acest an, vor fi alocaţi mult mai puţini bani. Costul total al unui transplant medular variază între 30.000 şi 70.000 de euro“, a explicat medicul Benedek Istvan, şeful Centrului de Transplant Medular.
Dacă anul trecut s-au făcut peste 40 de astfel de intervenţii, anul acesta situaţia este incertă. Potrivit şefului clinicii, în decursul acestui an au avut loc 15 intervenţii şi toate au fost făcute cu bani rămaşi de anul trecut, din sponsorizări şi din buzunarul pacienţilor.