Sindicaliștii mureșeni pichetează astăzi sediul Prefecturii
0Filiala mureşeană a Cartel Alfa organizează astăzi, între orele 15.00 și 17.00 o acțiune de protest la sediul Prefecturii. Pichetarea are ca scop lupta împotriva austerităţii, dialogul social şi negocierea colectivă.
În plus, va fi organizată o caravană auto, prin care sindicaliștii vor transmite principalele mesaje de protest la adresa guvernanților, către restul populației.
Confederația Europeană a Sindicatelor organizează astăzi programul de proteste generale intitulat ”14 Noiembrie - Zi de acţiune Europeană, solidaritate şi locuri de munca, deblocarea negocierilor colective”.
Prefectura Mureș a fost pichetată în dese rânduri în acest an de către diverse grupuri de protestatari. Dacă la începutul anului au fost în prim plan protestele studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie, care cereau respectarea Cartei Universității și neimplicarea politicului în deciziile Senatului UMF, au urmat protestele de ordin politic, în care au fost implicate diverse filiale mureșene ale partidelor aflate în opoziție.