Se renunță la borduri pe drumul dintre Târgu-Mureș și Reghin
0Preşedintele Consiliul Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a fost informat de reprezentanţii CNADR că se va renunţa la bordurile înalte care mărginesc carosabilul, prevăzute în proiectul în baza căruia se execută reabilitarea drumului naţional DN15 Târgu Mureş-Reghin.
În momentul de față, drumul este prea îngust pentru traficul care se desfăşoară pe această rută, iar bordurile sunt un adevărat pericol pentru șoferi. Mai mult decât atât, o porțiune întreagă de drum, în dreptul localității Brâncovenești, este impracticabilă.
Acest tronson va fi reabilitat după modelul celui cuprins între localităţile Reghin şi Topliţa, asigurându-se astfel lărgirea părţii carosabile şi implicit, circulaţia în condiţii de siguranţă. Până la luarea acestei decizii, tronsonul respectiv era considerat a fi un real pericol pentru participanții la trafic.
În urmă cu o lună, prefectul de Mureș, Alexandru Petru Frătean, a declarat că va sesiza Ministerul Transporturilor cu privire la mai multe nereguli legate de lucrările de reabilitare a DN 15, pe tronsonul Târgu-Mureș - Reghin. În plus, acesta a afirmat că a trimis o sesizare Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, dar că nu a primit nici un răspuns până în prezent, fiind astfel obligat să solicite implicarea Ministerului Transporturilor.