S-au înmulţit furturile de biciclete la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Venirea primăverii atrage tot mai mulţi mureşeni în afara caselor, pe două roţi. Vremea blândă, soarele cald, sunt ingredientele perfecte pentru o plimbare cu bicicleta, însă de acest lucru profită şi hoţii.

Zona cea mai periculoasă pentru bicicliştii mureşeni o reprezintă cea din apropiere de Valea Rece, indiferent dacă ne referim de Bulevardul Pandurilor, Străzile Banat, Transilvaniei sau Măgurei. Aici se obişnuieşte practicarea furtului de biciclete, astfel că posesorii acestora trebuie să fie foarte atenţi în momentul în care le lasă nesupravegheate.

Poliţiştii mureşeni au observat ieri dimineaţă trei tineri având asupra lor două biciclete, asigurate cu sistem de blocare, pe strada Măgurei. Era evident că bicicletele fuseseră furate cu puţin timp în urmă, astfel că cei trei suspecţi, în vârstă de 16 ani, din Târgu-Mureş (Valea Rece n.r.), au pătruns într-o anexă a unui bloc, situat pe Bulevardul Pandurilor, de unde au sustras ”prada”.

Bicicletele au fost recuperate în totalitate, urmând a fi restituite proprietarilor.    
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii mureşeni, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de furt calificat, cu suspecţii cercetaţi în stare de libertate.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite