Peste trei milioane de euro vor fi investite în Platoul Corneşti
0
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a aprobat pentru finanţare proiectul de modernizare şi reamenajare a spaţiilor publice de agrement situate la Platoul Corneşti din Târgu-Mureş. În urma primirii acestei notificări, Primăria Târgu-Mureş, prin Serviciul Proiecte cu finanţare internaţională, va demara procedurile în vederea semnării contractului şi obţinerii fondurilor necesare începerii efective a lucrărilor.
Proiectul, în valoare totală de aproximativ 3.300.000 de euro, prevede o reabilitare totală a zonei situate în cel mai înalt punct al oraşului. Principalul scop al investiţiilor va fi acela de diversificare a posibilităţilor de petrecere a timpului liber, ceea ce va reprezenta un "boost" turistic în zonă. Anul acesta vor fi realizate reamenajarea teatrului de vară, unde în trecut erau puse în scenă piese de teatru în aer liber.
În plus, faimosul trenuleţ pentru copii Thomas va beneficia de un traseu reconfigurat, pentru a le oferi micuţilor o experienţă totală pe şine, în mijlocul naturii. Deoarece trotuarele şi străzile din zonă încă suferă din cauza reparaţiilor efectuate fără cap în trecut, proiectul de investiţii prevede şi reabilitarea totală a acestora, fapt ce va ajuta la creşterea numărului de turişti în zonă. Odată simplificat accesul la Platou, vor fi amenajate parcări ecologice în imediata apropiere a parcului de distracţii şi a zonei de fitness. În aceste condiţii, pista de alergare şi aparatele de fitness în aer liber se vor adresa unui număr mai mare de vizitatori decât până acum.
"Platoul Corneşti a devenit o marcă înregistrată a oraşului, arhitecta italiană care a gândit toate spaţiile de joacă protejându-şi creaţia. Mulţi primari din ţară au venit la Târgu-Mureş şi au fotografiat zona, tocamai pentru a o copia. Nu ne supărăm, le dăm modelul, dar trebuie să cumpere drepturile de la arhitectă", a declarat primarul Dorin Florea, care se aşteaptă la un veritabil paradis verde la Platou, odată finalizate investiţiile.
Alternativă la Complexul Weekend
Platoul Corneşti este pariul autorităţilor locale pentru anul 2012. Locul în care de 1 Mai se fac grătare şi se vizitează Grădina Zoologică va deveni un veritabil spaţiu de relaxare, sport şi joacă, indiferent de anotimp. Dacă totul va decurge conform planului, acesta va rivaliza cu faimosul complex de agrement Weekend şi va aduce sute de mii de turişti anual la Târgu-Mureş.
Dacă vara, Weekend-ul este locul ideal pentru baie şi plajă, Platoul Corneşti va umple "golul" turistic al iernii. Statisticile stau mărturie în acest sens. Astfel, numai în iarna aceasta, aproape 30.000 de persoane au folosit patinoarul artificial şi pista de tubing de la Platou. Conform datelor oferite de reprezentanţii Primăriei, cel mai mare număr de vizitatori se înregistrează la sfârşit de săptămână, când media este de peste 700 de persoane. Nu e de neglijat nici Grădina Zoologică, cea de-a doua ca mărime din ţară, situată în acelaşi complex turistic. Aceasta atrage aproape 150.000 de turişti anual.
Autobuz special pentru Platoul Corneşti
Deoarece Platoul este situat la cea mai înaltă cotă a oraşului, la aproximativ 488 de metri altitudine, iar accesul este foarte dificil, cel puţin până la reabilitarea căilor de acces, în perioada sezonului rece a fost pus la dispoziţia localnicilor un autobuz cu trasee speciale, de la şi către Platoul Corneşti.























































