Parapantiştii mureşeni zboară alături de zeii din Nepal
0Un grup de zece parapantişti va porni astăzi spre masivul muntos Machapuchare din munţii Himalaya. Cei zece vor realiza primul documentar din lume despre acel masiv muntos, considerat sacru de populaţia din zonă.
Un grup de zece parapantişti temerari, dintre care şapte din Mureş, doi din Braşov şi unul din Cluj, vor pleca astăzi într-o expediţie unică în lume în Nepal, unde vor încerca să survoleze în zbor masivul Machapuchare, muntele sacru himalayan.
Szutor Zsigmond, Ilea Iamina, Adrian Aramă, Gheorghiţă Pop, Răzvan Ilie, Gyorgy Robert, Pochiu Adrian, Thomas Ledniczky, Tokes Laszlo şi Mureşan Dragoş pregătesc această expediţei de o jumătate de an şi au ales acest munte tocmai datorită misterului care-l înconjoară.
„Fiind considerat un munte sacru, vârful Machapuchare nu a fost niciodată escaladat de către om, iar guvernul nepalez nu permite alpiniştilor să se aventureze, deoarece în credinţa nepaleze, vârful este locuit de către zeiţa Shiva. Parapantiştii însă zboară asemeni păsărilor, nu fac zgomot şi nu perturbă cu nimic liniştea masivului muntos”, a spus Szutor Zsigmond, unul dintre temerari.
Expediţie unică în lume
Parapantiştii vor ajunge în Nepal peste trei zile. Vor sta o săptămână în localitatea Pochara, ultima zonă civilizată de la baza muntelui. „Vom sta câteva zile acolo pentru aclimatizare, antrenament şi logistica expediţiei, urmând ca mai apoi să urcăm pe masivul Korchon, înalt de 3.600 de metri, accesibil turiştilor. De aici vom decola şi vom survola masivul Machapuchare, aflat la 15 kilometri distranţă, timp de două săptămâni”, a mai spus Szutor Zsigmond.
Vârful Machapuchare are 6.993 de metri altitudine, iar zborurile cu parapanta în jurul acestuia vor depinde de condiţiile meteo din zonă. „Zborul cu parapanta depinde foarte mult de curenţii de aer. Acum vremea acolo e stabilă şi cu mult soare, dar chiar şi aşa de la 5.000 de metri vârful e acoperit de zăpadă, iar temperaturile în aer pot ajunge şi la minus 10 grade Celsius. Pentru că un zbor durează circa 4 ore, fiecare parapantist va purta un costum specil, pe sub echipamentul de zbor”, a mai spus parapantistul.
Expediţia este unică în lume, deoarece printre parapantişti se numărăr şi Thomas Ledniczky, un cameraman al Televiziunii Naţionale, care va filma întreaga expediţie. „Va fi prima oară când vom avea imagini de pe acel masiv mutos, pentru că toată expediţia şi zborul cu parapanta vor fi filmate din aer de acest cameraman-pilot. Imaginile filmate vor alcătui un documentar ce va fi difuzat când ne vom întoarce din expediţie”, a mai precizat Szutor Zsigmond.
Costurile unei astfel de expediţii depăşeşesc câteva mii de euro de persoană, dar o parte din cheltuieli sunt asigurate de firma Gravity, sponsorul expediţiei.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:
