Leonard Azamfirei, rectorul UMF: "Cine va aplica actul normativ?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UMF Târgu-Mureş, o universitate apreciată pe plan naţional
UMF Târgu-Mureş, o universitate apreciată pe plan naţional

Rectorul universităţii, Leonard Azamfirei, va cere opinia Senatului universităţii în legătură cu Hotărârea de Guvern, spunând că aceasta trebuie aplicată, însă nu ştie de cine, pentru că există un vid administrativ.

Acest lucru, deoarece Ministerul nu a recunoscut încă alegerile din cadrul UMF. "Luni avem convocată şedinţa Senatului Universităţii, moment în care vom cere opinia acestei instituţii cu privire la respectarea HG, pe care oricum trebuie să o aplicăm. Problema e că Ministerul nu recunoaşte alegerile noastre, deci nu are cine să aplice actul normativ, deci suntem într-un vid administrativ. Luni, vom lua o decizie în Senat", a declarat rectorul UMF.

Proiectul hotărârii prin care la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş sunt înfiinţate linii cu predare în limba maghiară a fost aprobat în şedinţa de azi a Guvernului. La finalul şedinţei, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, a susţinut că prin acest act normativ nu este "inventat" niciun program nou de studii şi că Guvernul doar pune în aplicare prevederile Legii educaţiei, în caz contrar riscând să fie acuzat de "abuz în funcţie".

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite