Începe distracţia la Festivalul Naţional de Satiră şi Umor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de două zile, Târgu-Mureşul devine capitala umorului studenţesc. Concurenţi din nouă centre universitare din ţară vor prezenta publicului momente umoristice, cântece sau momente de pantomimă.

Mureşenii care vor să râdă în hohote sunt aşteptaţi, diseară, la ce-a de-a XII-a ediţie a Festivalului Naţional de Satiră şi Umor, care va avea loc la Casa de Cultură „Mihai Eminescu". La eveniment participă 16 trupe de umor din nouă centre universitare din ţară. „Publicul va putea urmări pe scenă trupe de tineri din Bucureşti, Braşov, Ploieşti, Craiova, Iaşi, Sibiu şi Târgu-Mureş, care vor evolua în concursul de creaţie şi în cel de interpretare", a precizat Crina Moca, directorul Casei de Cultură a Studenţilor.

Concurs de interpretare umoristică

Festivalul va începe la ora 17.00, cu vernisajul expoziţiei de caricatură şi de fotografie umoristică din cadrul secţiunii de creaţie, iar de la ora 19.00 va avea loc concursul de interpretare umoristică. „La concursul de interpretare, participanţii vor evolua individual, în duet sau în grup. Vor fi prezentate momente de pantomimă, dans comic sau cântec satiric", a mai spus Crina Moca.

Juriul de specialitate va puncta valoarea textului, impresia artistică, originalitatea, montarea scenică, valoarea interpretării şi compoziţia muzical-coregrafică, iar apoi va decide câştigătorii. Câştigătorii vor fi prezentaţi publicului sâmbătă seara, de la ora 18.00, în cadrul Galei Laureaţilor.

Intrarea publicului este liberă.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite