I-a furat telefonul din mână şi a fugit

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă
foto arhivă

Un tânăr de 19 ani a fost prins de o patrulă de poliţie, după ce furase un telefon chiar din mâna posesorului acestuia. Hoţul este cercetat în libertate pentru furt.


Incidentul s-a petrecut în acest sfârşit de săptămână, când o patrulă de siguranţă publică de la Poliţia municipiului Târgu-Mureş, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr suspect alerga pe Bulevardul Cetăţii spre strada Avram Iancu.

Suspectul a fost oprit şi legitimat, moment în care a sosit un grup format din trei tineri, care le-au relatat poliţiştilor faptul că acesta i-a sustras unuia dintre ei telefonul mobil, care a şi fost găsit asupra lui. 

Suspectul a fost identificat, poliţiştii stabilind faptul că în jurul orelor 00:03, acesta aflându-se pe Bulevardul Cetăţii, a observat grupul de trei tineri, iar la unul dintre aceştia un telefon mobil în mână.

S-a apropiat şi i-a cerut telefonul dar tânărul a refuzat, moment în care suspectul i l-a luat pur şi simplu din mână şi a fugit, fiind oprit de către patrula de siguranţă publică.

Suspectul în vârstă de 19 ani este cercetat în libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite