Frig, zăpadă şi foarte puţine scandaluri. Povestea zilei de alegeri la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procesul de votare a decurs normal, fără prea multe incidente, la Târgu-Mureş
Procesul de votare a decurs normal, fără prea multe incidente, la Târgu-Mureş

În jur de 50% dintre târgumureşenii înscrişi pe listele electorale şi-au exprimat opţiunea pentru viitorii reprezentanţi în Camera Deputaţilor şi Senat, într-o zi de 9 decembrie extrem de friguroasă.

Parcă treziţi mai greu după o sâmbătă piperată cu petreceri, mureşenii au participat la vot în număr extrem de scăzut până spre după-masă. Ba mai mult, în primele trei ore de la deschiderea secţiilor de votare, nici 5% dintre localnicii cu drept de vot nu şi-au exprimat opţiunile electorale.

Candidaţii locali au fost mai ambiţioşi, parcă din dorinţa de a-i stimula pe alegători să strângă rândurile şi să voteze şi ei. Gyorgy Frunda, candidat la Senat, în Colegiul 1 Tâgu-Mureş, a declarat că a votat ”pentru un nou mandat de senator, pentru târgumureşeni, pentru comunitatea maghiară şi pentru locuitorii acestei ţări". Florin Buicu, reprezentantul USL în Colegiul 2 Târgu-Mureş al Camerei Deputaţilor, a declarat că a votat ”pentru sănătatea politicii din România, pentru sănătate şi pentru un popor sănătos şi educat într-o Românie puternică”. Candidatul PPMT la Camera Deputaţilor în colegiul uninominal numărul 2 din Târgu Mureş, Boros Zoltán, a participat la vot împreună cu Hollanda Dénes, profesor universitar, decanul fondator al Universităţii Sapientia. Amândoi şi-au exprimat votul în Târgu Mureş, în circumscripţia electorală numărul 26, la Liceul Sportiv Szász Adalbert. „Eu am votat pentru schimbare. După 23 de ani a venit vremea schimbării în reprezentanţa parlamentară al maghiarilor din Transilvania. A venit vremea pentru schimbarea strajei politice, eu pentru asta mi-am dat votul”, a declarat Boros Zoltán.

Şi primarul a votat, evident, îndemnându-i la rândul său pe târgumureşeni să facă la fel, pentru bunul mers al ţării. Dorin Florea s-a prezentat în jurul orei 12.00 la Colegiu Unirea, unde şi-a exprimat votul. Acesta a declarat că a votat pentru o nouă clasă politică, una care ”trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că nu are voie să se joace cu problemele României. Gândurile mele se îndreaptă spre o nouă clasă politică pentru că, ceea ce am văzut până acum parcă trăim un coşmar”, a afirmat primarul Târgu-Mureşului la ieşirea din cabina de vot.

Între timp, o ştampilă a dispărut de la secţia de votare numărul 71 din Dâmbu Pietros. Procesul de votare nu a fost blocat, deoarece în secţie erau două ştampile, dar poliţiştii nu au recuperat ştampila lipsă până la închiderea secţiei. Acesta a fost cel mai ”interesant” incident electoral înregistrat la Târgu-Mureş, într-o zi suspect de liniştită pentru o zi de alegeri. Au existat şicane între partide, precum cea a membrilor PPMT, care au depus o plângere împotriva lui Gyorgy Frunda, acuzându-l pe acesta că ar fi îndemnat alegătorii să voteze pentru UDMR, într-un interviu acordat presei locale. Membrii USL Mureş i-au acuzat pe cei de la ARD că au îndemnat populaţia să-i voteze prin intermediul telefoanelor, iar reprezentanţii PPDD au sesizat faptul că mai multe bannere electorale din Târgu-Mureş nu au fost îndepărtate, conform legii.

În rest, linişte şi pace. Parcă şi membrilor de partid le-a fost lene să facă prea mult scandal într-o zi atât de friguroasă, a cărei maximă termică nu a depăşit 2 grade Celsius (moment în care a nins abundent).

 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite