Festivalul hameiului, la cea de-a doua ediţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hamei FOTO: festivalulhameiului.ro
Hamei FOTO: festivalulhameiului.ro

Comuna Daneş de lângă Sighişoara găzduieşte în acest week-end cea de-a doua ediţie a festivalului hameiului. Cei care vor ajunge sâmbătă şi duminică acolo vor avea parte de spectacole artistice de calitate, de bere spumoasă, târguri cu meşteri populari, vor găsi producători agricoli bio, cavaleri şi domniţe - tot ce înseamnă tradiţia locului.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc sâmbătă la ora 18.00, iar pe lângă publicul larg, vor participa reprezentaţii autorităţilor publice locale şi judeţene,  principalii producători de hamei din judeţ, precum şi reprezentanţii asociaţiei producătorilor de bere din România.

Cultura hameiului are o tradiţie de 500 de ani în Transilvania şi în judeţul Mureş

Hameiul a fost utilizat încă din antichitate la prepararea unor băuturi şi ca aliment. Originar din Europa, a intrat în cultură începând din secolul VII, mai ales în zonele mai umede şi răcoroase din centrul şi vestul Europei. O amploare deosebită a luat cultura de hamei în secolele XIV-XV, odată cu dezvoltarea industriei berii în Bavaria, Boemia şi Belgia. Pe teritoriu României utilizarea hameiului provenit din flora spontană, apoi a celui obţinut din cultură este menţionată în scrieri începând din secolul al XIV-lea în Transilvania, unde obiceiul cultivării hameiului a fost împământenit de saşii veniţi de pe malurile Rinului, iar legenda spune că primele plantaţii intensive i s-au datorat mai ales domnitorului Vlad Ţepeş.

Anul acesta la intrare în perimetrul festivalului va fi amenajată o expoziţie alegorică. Pe circuitul unui pârâiaş artificial, recirculant, de aproximativ 15 metri, vor fi plantate vrejuri de hamei cultivate în ghivece mari. La capătul pârâiaşului se va forma o cascadă care se sfârşeşte într-un butoi mare, în jurul cărui se vor afla câteva coşuri de hamei, pe care este montat un dozator din care se pot umple halbele. Toţi vânzătorii acestui stand expoziţional vor fi îmbrăcaţi de epocă, săseşte, femeile în rochiţele tradiţionale, iar bărbaţii cu şorţuri de piele.

Pe scena ridicată în faţa unui impunător zid de hamei, vor cânta trupe de top ale muzicii româneşti: Taxi, Sarmalele Reci, Fără Zahăr, Paula Seling, Emeric Imre, Viu Grai, Genţiana, Liana Şuteu. În plus, iubitorii de muzică şi dans popular vor avea parte pe parcursul celor două zile de spectacole oferite de artiştii Ansamblului Iernuţeana, Ansamblul ”Ardealul” Luduş, Arinii din Boiu, Căluşerii din Albeşti şi mulţi alţii.

Festivalul cuprinde şi un parc de distracţii, într-o zonă delimitată cu locuri de joacă pentru cei mici, dar şi activităţi sportive pentru cei mari: paint-ball şi tras cu arcul.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite