Decizia Tribunalului Mureş în cazul fraudării fondurilor europene, la ferma pisciolă

0
0
Tribunalul Mureş FOTOpunctul.ro
Tribunalul Mureş FOTOpunctul.ro

Tribunalul Mureş a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pentru patru din cei şase inculpaţi, în dosarul “Fraudă fonduri europene fermă piscicolă”, cu un prejudiciu de peste 5 milioane lei .

Tribunalul Mureş dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: 1. GALFALVY ZOLTAN (); 2. CIURARU JANOS (); 3. FABIAN LEVENTE (); 4. FODOR VILMOS ELEMER () pe câte o perioadă de 30 zile, începând cu data de 3 martie 2016 şi până la data de 1 aprilie 2016, inclusiv.

Totodată, au fost respinse cererile inculpaţilor, formulate prin intermediul apărătorilor aleşi şi desemnaţi din oficiu de laure a măsurii controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.

În baza art. 227 alin. 1 din Codul de procedură penală, Tribunalul Mureş a respins propunerea formulată de D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş de arestare preventivă a inculpatului KONTES LORAND (). În baza art. 227 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 211 şi următoarele din Codul de procedură penală dispune faţă de inculpatul KONTES LORAND măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 3 martie 2016 până la data de 1 mai 2016 inclusiv.

De asemenea, Tribunalul Mureş, în baza art. 227 alin. 1 din Codul de procedură penală a respins propunerea formulată de D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş de arestare preventivă a inculpatului MIHALCA GEORGE - LIVIU. Judecătorii au respins cererile inculpatului de luare a măsurii controlului judiciar sau a arestului la domiciliu. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Târgu-Mureş


Ultimele știri
Cele mai citite