Credincioşii încep astăzi Postul Paştelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creştinii ortodocşi şi greco-catoloci au intrat începând de azi, 27 februarie, în Postul Paştelui, primul mare post de peste an, care se va încheia pe 14 aprilie.

Cunoscut sub denumirea de Postul Mare, acesta este cel mai lung şi mai aspru post dintre cele patru posturi de durată ale bisericii. Timp de aproape  şapte săptămâni, atât cât durează postul, din 27 februarie până în 14 aprilie, este indicată renunţarea la consumul de produse alimentare de la animale: lapte, carne brânză, ouă etc. De asemenea pe parcursul acestei perioade de post sunt şi dezlegări la peşte, de Buna Vestire  - 25 martie şi de Florii.

Cum se ţine postul

Regulile bisericeşti au stabilit că zilele rânduite pentru post respectiv ajunare, abţinerea totală de la mâncare şi băutură, sunt lunea şi marţea din prima săptămână a Postului, iar în ultima săptămână a postului, numită şi a Patimilor, se ajunează luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă. În aceste zile se pot consuma seara, pâine şi apă. În zilele de miercuri şi vineri din post se ajunează până seara, când se consumă  doar produse  de origine vegetală. Conform tradiţiilor, în celelalte zile din săptămână, din tot timpul postului, se mănâncă o singură dată pe zi, de regulă seara după apusul soarelui.
În Postul Paştelui nu se fac cununii religioase şi botezuri.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite