Canalul lacrimal înfundat la bebeluşi, o excepţie transformată în afecţiune. Explicaţia medicului: cauze şi soluţii

0
0

Aproximativ 20% din copiii nou-născuţi au lăcrimare, iar la peste 90% dintre ei aceasta porneşte în primul an de viaţă. Există însă şi excepţii, iar în aceste cazul e nevoie de tehnici speciale de masaj sau chiar de operaţii chirurgicale, menite să desfunde canalul lacrimal. Operaţiile nu dor, iar în marea lor majoritate problemele se rezolvă după prima intervenţie.

Blocarea sau înfundarea canalelor lacrimale este o problema frecventă la bebeluşi, apărând adesea chiar înainte ca aceştia să împlinească o lună. Părinţii pot observa că bebeluşului îi curg lacrimi din ochi fără ca acesta să plângă, are uşor ochiul umed şi uneori chiar înroşit.

„Se numeşte obstrucţia canalului nazolacrimal, de obicei este o canalizare întârziată, care se formează mai târziu. Marginea de jos a canalului nazo-lacrimal, la nivelul valvei „hasner”,  este ultima porţiune care ajunge să se desfacă pentru a exista drenaj. Mulţi copii, când se nasc, nu au permeabilă zona aceea. Devine permeabilă post-partum. Aproximativ 20% din nou-născuţi au lăcrimare, iar la aproape 96% se rezolvă spontan în primele 12 luni de la naştere. Problemele pot fi uşor sesizate, chiar de părinţi. Mama sau tatăl copilului pot observa intermitent o lăcrimare la un ochi, de exemplu la aerul rece sau o uşoară infecţie. Aşa observi un ochi care nu are canalul permeabil, va lăcrima mai repede”, ne explică medicul oftalmolog Inga Darii

Lacrimile se drenează prin canale numite ducte lacrimale, care pornesc de la globul ocular şi se întind de-a lungul nasului, ajungând în piramida nazala. Obstrucţia ductelor apare atunci când deschiderea canalelor este blocată şi nu mai permite drenarea lacrimilor.

Masajul poate să rezolve problema

„Sunt diagnostice diferenţiale. Pot să fi şi alte cauze, poate să lipsească punctul lacrimal: canalul e permeabil, dar nu are unde să se scurgă lacrima – se numeşte atrezia punctului lacrimal – în cazul acesta e nevoie de operaţie. De obicei prima intenţie nu e operaţia. Se ajută prin masaj, de mai multe ori pe zi se apasă de către părinte, o manevră cu arătătorul în regiunea rădăcinii nasului, dar la sfătuirea medicului specialist si de mai multe ori pe zi. Masajul se realizează la nivelul canalicului comun, apăsând facem presiune şi îl determinăm să se desfacă. Americanii aşteptă până la intervenţia chirurgicală ca sugarul să împniească 12-18 luni. Intervenţia nu doare. Dacă se ajunge la operaţie, copilul este adormit, iar în cele aproximativ 15 minute prin punctuleţul canalului lacrimal se introduce o sonsă, mai exact o canulă metalică. Nu se face nicio incizie. După intervenţie cu ajutorul unor picături pot fi prevenite eventualele complicaţii post-operatorii sau eventualele infecţii. În aproximativ 90% din cazurile în care a fost nevoie de intervenţie propblema este rezolvată. Rareori e nevoie de o a doua intervenţie chirurgicală”, completează Inga Darii, medic specialist oftalmolog

Conunctivitele repetate şi ochiul umed – principalele semne ale obstrucţiei canalului lacrimal

„Copiii cu astfel e probleme au conjunctivite repetate. În acest caz, mai pe înţelesul tuturor, lacrima se adună undeva şi nu se duce afară, atunci şi microbii stau acolo. Aceşti copii periodic mai fac şi conjuctivită, dar semnul de bază este lăcrimarea”, adaugă oftalmologul

În concluzie, părinţii trebuie să ştie că obstrucţia canalului lacrimal se poate rezolva de la sine în primele 12-18 luni de la naşterea copilului, poate fi soluţionată prin aplicarea unui masaj local, iar doar în unele cazuri e nevoie de intervenţia chirurgicală.

Târgu-Mureş


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri