Campania „ÎMPREUNĂ PENTRU TINE!” a ajuns la Târnăveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campania a continuat la Târnăveni și urmează să ajungă la Sărmașu
Campania a continuat la Târnăveni și urmează să ajungă la Sărmașu

Activităţile cu copiii în cadrul Proiectului „ÎMPREUNĂ PENTRU TINE!”, implementat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, au continuat săptămâna aceasta la Târnăveni.

În curtea uneia dintre case, copiii şi tinerii din cele trei case de tip familial din localitate, au participat la dezbateri şi jocuri cu specialişti din Poliţie, IEESR şi Salvaţi Copiii. Beneficirii au participat cu deosebit interes la discuţiile despre răspundere, responsabilitate, respect, dar şi despre comunicare, delincvenţă sau riscurile plecării din case.

La final, cei prezenţi au primit câte un cadou constând în rechizite.
Deasemenea, ei vor avea ca temă realizarea de colaje cu tema „Lumea ideală”, ce vor face obiectul unei expoziţii în luna septembrie.

Proiectul va continua cu activităţi la Sărmaşu. Scopul propus - creşterea capacităţii decizionale pozitive a beneficiarilor caselor de tip familial din judeţul Mureş – se urmăreşte a fi atins prin câteva obiective: informarea copiilor cu privire la factorii de risc şi conduita preventivă, dezvolarea abilităţilor organizatorice şi de comunicare şi nu în ultimul rând implicarea beneficiarilor în activităţi creativ-artistice. 

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite