VIDEO Moment emoţionant creat de suporterii Universităţii Craiova la  înmormântarea poliţistului răpus de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zane a fost condus pe ultimul drum
Zane a fost condus pe ultimul drum

Cristian Zanfira, ofiţer în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, care a murit la vârsta de 37 de ani în urma infectării cu SARS-COV-2, a fost înmormântat luni, 9 noiembrie. Acesta era suporter al echipei Universitatea Craiova. În semn de omagiu, la înmormântarea poliţistului au fost prezenţi mai mulţi suporteri care au aprins torţe în momentul în care sicriul era adus către locul de veci.

„Zane“, aşa cum era cunoscut de către prieteni, a murit în Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, unde sunt trataţi bolnavii de COVID-19. Acesta nu a mai putut fi salvat. Poliţistul suferea şi de obezitate de gradul II. 

În urma sa a rămas o sotie sfâşiată de durere şi doi copii de numai câţiva anişori.

Sindicatul Europol solicită testarea poliţiştilor care acţionează în stradă: „MAI evită să prezinte public motivul pentru care refuză testarea celor aflaţi în prima linie, în condiţiile în care numărul celor infectaţi a depăşit 5000 de cazuri din totalul de aproximativ 70.000 de cadre care sunt in stradă. 

Mai mult decât atât, pe lângă gradul mare de expunere, poliţiştii nici nu au fost luaţi în seamă pentru acordarea «stimulentului de risc» alături de celelalte categorii nominalizate până în prezent, personalul din sănătate, din asistenţă socială sau cadrele didactice. 

Domnule ministru Vela, câţi poliţişti trebuie să mai ucidă acest virus să luaţi decizia testării?

Câte familii vor mai trebui să-şi plângă morţii pentru ca MAI să conştientizeze importanţa testării poliţiştilor?“, se arată în mesajul sindicatului.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite