Un executor judecătoresc din Târgu Jiu, încătuşat de DNA. Şi-a înşelat clienţii cu aproape 2,8 milioane de lei
0Costinel Romeo Drăgan, executor judecătoresc din Târgu Jiu, a fost reţinut de către procurorii anticorupţie pentru comiterea a nouă infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, din care cinci în formă continuată.
Executorul va fi prezentat Curţii de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta a recuperat sumele care ar fi trebuit să ajungă în conturile persoanelor care au avut câştig de cauză în procese, însă banii au intrat în buzunarul său.
„În perioada 2008 - 2015, inculpatul Drăgan Costinel Romeo, în calitatea sa de executor bancar şi judecătoresc, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, a dispus în mod abuziv de sumele de bani puse la dispoziţie de datornici în dosarele de executare. Astfel, din conturile bancare deschise în acest sens, inculpatul a efectuat transferuri de bani în conturile personale, dar şi ridicări în numerar. Mai mult, executorul judecătoresc, folosind mecanismul de fraudare de tip “suveică”, a utilizat o parte din banii încasaţi de la unii dintre datornici pentru a acoperi sumele de bani scadente, ce li se cuveneau unora dintre creditori“,
se arată într-un comunicat al DNA. .
Pentru toate operaţiunile bancare, executorul nu a întocmit nici un fel de documente justificative, iar prin nedistribuirea acestor sume conform destinaţiei legale a fost produs un prejudiciu în dauna creditorilor în sumă de aproape 2, 8 milioane de lei.